Prutule

Prutule – a Ţării punte,

Curgi agale de la munte.

Eşti al Dunării mic frate,

Dar, ne tai pe viu, deoparte,

Dureros, în jumătate –

Ducând lacrima furată

Pân-la marea cea sărată...

Râule, curgând la vale,

Cunoscut-ai multă jale –

Două veacuri de dezbin,

Lupte, foamete şi chin –

Al Moldovei greu destin...

Râu-pârâu, n-ai mal abrupt,

Însă, glia, tu, ne-ai rupt,

Iar străinii s-au înfrupt.

Mâini vrăjmaşe te-au hoţit –

Pe români i-au despărţit...

Neamul nostru răzleţit,

Împuşcat, dezmoştenit –

Pare că a „amorţit”,

Purtând dorul ne-mplinit –

La un ceas mai fericit...

De la patruzeci încoace

Sânge apă nu se face,

În nămol nu se preface –

Aşteptând Prutul să „sace”

Basarabia nu tace!

Pyretus, cu apa ta

Poate vei împreuna

Ceea ce a fost cândva?

Mal cu mal vei închega –

Ţara vei unifica!

Apă neagră – mal ghimpat

Ai ajuns hotar de stat,

Din bunici tot blestemat.

Poate vei aduce mâine

O speranţă la mai bine?

Nu uita, pe malul tâu

Un popor suspină greu...

(M.V., 9 septembrie 2013)

Literatura şi Arta, 12 septembrie 2013, p. 5.