27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat în Republica Moldova!

Atribut şi simbol al Republicii Moldova, Drapelul de Stat - Tricolorul a ajuns la cea de-a 23-a aniversare. Conform Legii despre „Drapelul de Stat” din 2010: „Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova.”

Noua legislaţie adoptată în ultimii ani: Legea Nr. 217 din 17.09.2010 privind „Drapelul de Stat al Republicii Moldova” (publicată la 26.11.2010 în Monitorul Oficial, Nr. 231-234); Legea Nr. 86 din 28.07.2011 cu privire la „Simbolurile publice” (publicată la 04.10.2011 în Monitorul Oficial, Nr. 164-165), data intrării în vigoare: 01.01.2012; Legea privind „Stema de Stat a Republicii Moldova”, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova la 7 martie 2013 (http://newsmoldova.md/society/20130307/193154625.html ) – au fost coordonate cu opiniile specialiştilor din Comisia Naţională de Heraldică (CNH) şi a umplut încă un gol în jurisdicţia Republicii Moldova, contribuind la alinierea ţării noastre la standardele mondiale în ceea ce priveşte normele utilizării Simbolurilor de Stat. De aceea suntem solidari cu asemenea decizii, fiind în aşteptarea ca noile legi – aplicate în viaţă, să ridice respectul faţă de Drapel, Stemă şi Imn.

Patriotismul, într-adevăr, izvorăşte din buna cunoaştere a Istoriei neamului şi se educă din copilărie. Respectul şi propagarea însemnelor naţionale este un indiciu al civilizaţiei moderne şi în general, pretutindeni în Occident, iar în Grecia şi Polonia o atestasem ca martor ocular – atitudinea faţă de simbolurile heraldice şi vexilologice este permanent respectuoasă, fiind o sursă de mândrie naţională.

Astăzi, pentru a păstra cuceririle Mişcării naţionale de emancipare a românilor moldoveni de la Est de Prut, este pe cât de actuală cunoaşterea istoriei Simbolurilor noastre naţionale, pe atât de necesară şi propagarea sensului lor iniţial, adevărat. Acestea sunt simbolurile suveranităţii statului asupra teritoriului naţional, sunt acele însemne ce deosebesc un stat, o naţiune de alta. Iar în cazul când prin negura vremurilor se desluşeşte evident comunitatea cromatică a culorilor naţionale sau a simbolurilor heraldice – sunt dovezi în plus ale unităţii istorice a aceluiaşi neam, popor despărţit...

23 de ani sunt o perioadă suficientă pentru a privi evenimentele deja de pe poziţia cercetătorului echidistant, cu o analiză şi abordare a subiectului mai puţin politologică sau publicistică, punând accentele pe realizările şi problemele simbolisticii naţionale.

O privire retrospectivă a evoluţiei istorice a Drapelului Tricolor a fost imperativă la sfârşitul anilor 80 ai sec. trecut şi tot atât de actuală râmâne şi astăzi, deoarece se mai aud voci care contestă dreptul cetăţenilor Republicii Moldova la culorile naţionale ale românilor. Bătălia pentru Tricolorul naţional, declanşată în acea perioadă de către intelectualitatea moldavă s-a încununat, până la urmă, cu un succes răsunător – la 27 aprilie 1990. Fapt, ce ne face să ne mândrim cu acei istorici, artişti plastici şi politicieni care au argumentat şi optat pentru Adevărul istoric şi tradiţia seculară a poporului nostru. Să ne amintim, că la acea dată RSSM se prezenta ca un stat butaforic, cu simboluri impuse sau mai bine zis inventate de pe un calapod străin – cel al imperiului sovietic…

Forţa argumentului istoric a fost de o aşa putere încât nici măcar guvernarea comunistă nu a îndrăznit să revizuie Stema şi Drapelul de Stat, chiar dacă au şi încercat să atace duşmăneşte Drapelul, etichetând-ul drept unul „fascist”. Cert se prezintă, că Tricolorul nu a învrăjbit societatea şi nu ne-a dezbinat. Un fals argument rămâne opinia celor de la Tiraspol şi nu doar, precum că Limba română şi Drapelul naţional ar fi fost factorii care au îndepărtat malurile Nistrului şi au alimentat conflictul Transnistrean.

Simbolistica naţională, ca şi simbolistica culturii în general, posedă un statut înalt de semioticitate. Ea poate fi concepută ca o codificare originală, înţeleasă de către toţi sau majoritatea reprezentanţilor unui anumit mediu etnocultural.

Cercetările de specializate au demonstrat că dezvolatea etnosocială a popoarelor din Europa Centrală poate fi divizată în două mari etape istorice: prenaţională şi naţională (considerându-se că formarea naţiunilor are lor în a doua jumătate a sec. XVIII). O dată cu constituirea şi consolidarea conştiinţei naţionale şi a deosebirii etnice faţă de alte popoare creştine, ideile comunităţii religioase au fost depăşite, fiind înlocuite cu principiile naţionale. Astfel, în ceea ce priveşte Ţările Române, către sfârşitul sec. XVIII are loc trecerea de la „conştiinţa ortodoxă” la „conştiinţa naţională”. „Veni o vreme, menţiona Nicolae Iorga, când românul de la Dunăre fu în stare să preţuiască nemărginitul folos al doctrinei naţionale care se formase între fraţii săi mai luminaţi de dincolo de munţi. Unitatea culturală a neamului românesc fu restabilită”.

De altfel, în procesul sinuos al eliberării de sub dominaţia otomană, sub pericolul iminent al expansiunii ţariste şi habsburgice, simbolurilor naţionale le-au revenit un rol deosebit, ele aflându-se în prima linie a emancipării românilor pe parcursul sec. XIX (manifestându-se plenar în timpul revoluţiei paşoptiste, în perioada Unirii Principatelor şi a dobândirii independenţei României), păstrându-şi ulterior importanţa mai ales în perioadele de cotitură: anii 1917-1918 şi 1989-1991.

Istoricii de la Chişinău au demonstrat în lucrările sale că mişcarea de eliberare socială şi naţională a moldovenilor din stânga Prutului şi Nistrului în turbulentul an 1917 a decurs sub flamura drapelului tricolor naţional. Din primăvara anului 1917 tricolorul (numit în documentele epocii: „steagul naţioanl”, „steagul românesc”, „drapelul Basarabiei”, „drapelul Republicii Moldoveneşti” etc.) a fost arborat în satele şi oraşele basarabene, precum şi la Tiraspol, Odesa, Kiev, Sevastopol, oriunde se aflau ostaşii moldoveni. Ziarul „Cuvânt moldovenesc” din 31 mai 1917 a relatat despre „cea dintâi ridicare a steagului moldovenesc în Basarabia”, legată de numele patriotului A. Paladi, care se afla, la sfârşitul lunii aprilie 1917 la Sărata Veche din judeţul Bălţi. La 30 aprilie el a propus sătenilor „să se facă o serbare cu ridicarea steagurilor – revoluţionar (roşu) şi moldovenesc (albastru-galben-roşu)…”

Dramatismul luptei pentru Tricolor şi polemicile aprinse în jurul aprobării Drapelului de Stat al Republicii Moldova alcătuiesc o adevărată istorie a renaşterii naţionale. Prima atestare documentară legată de acţiuni patriotice în care s-au utilizat simbolurile naţionale vexilologice din perioada sovietică se prezintă cea din 1966. Confecţionarea şi arborarea „primului tricolor românesc postbelic în Moldova sovietică” a fost întreprinsă de către lăcătuşul Gheorghe Muruziuc din Alexandreni (r-l Sângerei), în noaptea de 27 spre 28 iunie 1966. Arborarea tricolorului pe coşul Fabricii de zahăr timp de 5 ore în ziua de 28 iunie 1966 – aniversarea a 26-a a cotropirii Basarabiei şi a Nordului Bucovinei – s-a soldat pentru patriotul din Alexandreni cu condamnarea la 2 ani de închisoare.

O decizie importantă, care a determinat, în fond, argumentarea ulterioara la revenirea Tricolorului şi Stemei istorice a fost adoptarea la 20 mai 1989 de către Frontul Popular al Moldovei a Rezoluţiei nr. 3 a Congresului I de constituire a FPM „Cu privire la însemnele naţionale”.

Voinţa maselor la sfârşitul anilor ’80, conjugată cu cercetările istoricilor, au impus problema schimbării stemei de stat şi drapelului R.S.S.M. şi drept urmare la 19 octombrie 1989 Prezidiul Sovietului Suprem a creat o Comisie specială „pentru studierea simbolicii naţional-statale”, care şi-a expus la 28 februarie 1990 opinia într-un raport, ce prevedea organizarea unui concurs pentru noile simboluri ale R.S.S.M.

Deja în ajunul manifestării tradiţionale a demonstraţiei de 1 mai, când cetăţenii urmau să manifesteze, fie că sub flamuri noi – tricolore s-au cu cele vechi – „sovietice”, la Prima Sesiune a Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova din 27 aprilie 1990 s-a legiferat oficial Drapelul tricolor cu stema amplasată în centrul fâşiei galbene (stemă, ce urma să fie aprobată ulterior).

Patriotismul, într-adevăr, izvorăşte din buna cunoaştere a Istoriei neamului şi se educă pe toate căile. Respectul şi propagarea însemnelor naţionale este un indiciu al civilizaţiei moderne şi nu putem înţelege critica şi ironia vizavi de aceste norme legislative (în unele ziare de la Chişinău acestea fiind prezentate ca a un fel de „patriotism cu de-a sila”). În general, pretutindeni în Occident, mai ales în SUA şi în statele UE – atitudinea faţă de Simbolurile heraldice şi vexilologice este permanent respectuoasă, fiind o sursă de mândrie naţională şi demnitate civică.

În acest context, vom menţiona, că Drapelul de Stat al Republicii Moldova (legiferat de către Parlament la 27 aprilie 1990) îmbină cele trei culori naţionale ale românilor de pretutindeni: albastru-galben-roşu. Tricolorul românesc cu Stema Republicii Moldova (tradiţionalul Cap de bour, adoptat de Parlament la 3 noiembrie 1990), plasată în centru, este Simbolul vexilologic (din lat. vexillum – steag) al statului suveran şi independent – Republica Moldova, fiind prin esenţa sa în primul rând un drapel naţional (şi, totodată, de Stat). Conform descrierii şi imaginii Drapelului de Stat (în baza Legii din 2010):

„Articolul 2.  (1) Drapelul de Stat reprezintă o pînză dreptunghiulară, cu proporţia dintre înălţimea şi lungimea pînzei de 1:2, tripartită vertical egal, începînd de la lance în culorile albastru, galben şi roşu, şi avînd în mijlocul cîmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lăţime constituie 1/5 din lungimea drapelului.   (2) Blazonarea heraldică a Drapelului de Stat este: tricolor (1:2) vertical albastru-galben (de aur)-roşu, purtînd în mijlocul cîmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova (1/5 L).   (3) Versoul Drapelului de Stat este în oglindă în raport cu faţa pînzei... (5) Nuanţele heraldice ideale ale culorilor Drapelului de Stat sînt albastru (azur) de Berlin, galben crom şi roşu vermion.”

„Articolul 12. Drapelul Naţional al Republicii Moldova:  (1) Pînă la adoptarea unor însemne vexilare distincte, Drapelul de Stat exercită funcţiile Drapelului Naţional al Republicii Moldova, cumulînd calităţile de Drapel Civil, Drapel de Stat şi Drapel de Război.   (2) În calitate de Drapel Civil al Republicii Moldova, Drapelul de Stat poate fi arborat de persoanele fizice la domiciliu sau la reşedinţa lor, precum şi de persoanele juridice înregistrate oficial în Republica Moldova la sediile lor, cu respectarea prezentei legi.”

Rădăcinile tradiţiei unui Steag autohton se pierd în negura vremurilor, probabil încă din timpurile când strămoşii noştri geto-daci au purtat cu dârzenie „Dragonul dacic”... Dragonul dacic, semnificând un simbol şi o tradiție istorică de milenii a poporului nostru, nu întâmplător a fost ales în 2012 în calitate de prototip pentru elaborarea mascotei oficiale a Echipei Olimpice a Republicii Moldova (Drăguşor).

         Dragonul dacic, ca simbol vexilologic, având multiple variante, se încadrează printre drapelele care „au făcut istoria lumii” timp de peste 2 500 de ani din Asia și până la Atlantic, fiind prezent şi în evul mediu (în epoca cruciadelor). Originea steagului poate fi găsită, cu certitudine, la triburile dacice (dahilor, geţilor), preluat ulterior atât de aliaţi, cât şi de inamici, suferind unele transformări la nivelul executării capului şi cromaticii elementelor sale. Dragonul dacic a fost stindardul armatei dacilor, preluat de romani (numindu-l „draco”) – începând cu secolul II d.C. și era format prin îngemănarea a trei elemente: cap de lup, trup de șarpe și aripi. S-au păstrat numeroase reprezentări ale acestuia pe Columna lui Traian şi pe Arcul de Triumf al împăratului Galerius.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea (ani de referinţă: 1821-1834-1848) poporul nostru demonstrând existenţa unei naţiuni unitare pe întreg teritoriul vechii Dacii şi bazându-se pe tradiţia istorică a ridicat Tricolorul românesc la nivel de însemn vexilologic naţional, afirmându-l de atunci înainte ca simbol şi călăuză în mişcarea revoluţionară de emancipare şi unificare naţională! Măreţele momente ale istoriei noastre, precum Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, Independenţa din 1877 şi Marea Unire din 1918, luptele purtate în cele două războaie mondiale, s-au desfăşurat toate sub flamura Drapelului Tricolor Național.

Bătălia pentru noile simboluri ale Republicii Moldova – Tricolorul naţional şi Stema tradiţională – au demarat la sfârşitul anilor ’80 a secolului trecut, atât pe cale politică, cât şi istoriografică: purtându-se discuţii şi polemici controversate în presă, la Radio, TV şi la manifestările publice de la Chişinău şi din întreaga republică. Am scris, am scandat şi ne-am confruntat din plin, ca până la urmă cauza naţională şi adevărul istoric să triumfe... De amintit că, marele patriot al neamului Gheorghe Ghimpu (1937 – 2000) a fost acel care a arborat pentru prima dată, la 27 aprilie 1990, Tricolorul de Stat pe cupola Parlamentului moldav.

Să nu uităm, deci, cuvintele lui Alexandru Ioan Cuza – ultimului domn al Principatului Moldovei (1859) şi primului domnitor al Principatelor Unite (1859 – 1862) şi al României (1862 – 1866), care declarase patetic, la 2.09.1863: „Steagul este... trecutul, prezentul şi viitorul Ţării!.. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşce copiii voştri.”

Concluzionăm, că tricolorul românesc, apărut şi afirmat ca simbol vexilologic în prima jumătate a sec. al XIX-lea, are o origine populară şi general românească, venind, cu siguranţă, din timpuri foarte vechi. El n-a fost imitat de români după alţii şi nici n-a fost dat ori sugerat românilor de vreo putere străină. Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional.

În România Ziua Drapelului Naţional, în calitate de Simbol al luptei poporului român pentru libertate, a fost instituită la 26 iunie (prin Legea nr. 96/1998), amintind „fiecărui cetăţean român datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României, acordându-i-se şi denumirea de stindard al libertăţii”.

Putem conchide că studierea şi cunoaşterea istoriei simbolurilor naţional-statale, a drapelului şi stemei, rămâne actuală şi necesară în continuu, deoarece trecutul oricărui popor, glorioasele fapte ale înaintaşilor cuprind şi acele simboluri, însemne sau culori heraldice ce au fost zugrăvite pe steagurile şi blazoanele lor. Cu atât mai mult când astăzi în Republica Moldova, pe de o parte, se aud din ce în ce mai tare voci ale unor profani în istorie şi heraldică care cer revizuirea Simbolurilor naţionale – atât de greu readuse în casele noastre. Aceşti pseudo-patrioţi ai Moldovei ar trebui mai bine să însuşiască în calitate de primă („ad hoc”) axiomă etnoistorică: chiar dacă „nu toţi românii sunt moldoveni, dar cu certitudine orice moldovean este român!”

Pe de altă parte, are loc profanarea Stemei şi Drapelului naţional, uneori din simplul motiv al lipsei de cunoştinţe în domeniul heraldicii şi vexilologiei, când se utilizează neadecvat sau se subestimează rolul lor în viaţa social-politică, culturală şi mai ales în instruirea patriotică a generaţiei tinere. Unele mişcări şi partide politice nu respectă legislaţia cu privire la utilizarea simbolurilor publice. Mai mult ca atât, se promovează insistent simboluri străine, de sorginte ţaristă – precum ar fi panglica oranj-negru a decoraţiei ruseşti a ordinului Sfântului Gheorghe, care induce confuzii în buna desfăşurare a politicii de stat în domeniul heraldicii naţionale, contribuind la reabilitarea regimului sovietic şi promovarea imaginii Uniunii Sovietice în legătură cu cel de-al Doilea Război Mondial. Forurile administraţiei locale şi cele centrale nu veghează la utilizarea corectă a Simbolurilor de Stat şi nu elaborează suficient de activ, împreună cu specialiştii în heraldică steme şi drapele noi (mai bine zis revenirea, unde e posibil, la cele vechi, tradiţionale) atât ale instituţiilor (ministerilor) şi organizaţiilor cât şi ale oraşelor, satelor şi raioanelor din republica noastră.

            Iată de ce, în această ordine de idei, ştiinţa şi arta heraldică (incluzând şi disciplina specială – vexilologia) se prezintă ca o ştiinţă istorică mereu actuală, având şi funcţii practice, aplicative cu un impact deosebit pentru activitatea cotidiană a statului şi a cetăţenilor, mai ales în sfera educaţiei civice şi patriotico-militare. Fapt ce nu poate fi realizat fără o mai bună cunoaştere şi propagare a Simbolurilor oficiale ale ţării, care pe bună dreptate, trebuie să facă parte din tezaurul şi sufletul neamului nostru.

Vlad Mischevca, dr., conferenţiar, ex-preşedintele CNH.

Literatura recomandată:

Mischevca V., Negrei I., Nichitici A. Simbolurile Ţării Moldovei. Chişinău, 1994.

Mischevca V., Negrei I. Simbolurile Ţării Moldovei. O istorie a steagurilor pe parcursul secolelor XV-XIX.  Ed. a II-a. Chişinău, 2010.

Simbolurilor Naţionale ale Republicii Moldovei. / Coord., red. şt. Silviu Andrieş-Tabac. Chişinău, 2011.

 http://diaspora.md/?pag=news&tip=noutati_rm&opa=view&id=926&l=
 

http://www.youtube.com/watch?v=it5oPtFNPlA

ALEXANDRU MORARU FILM - ISTORICUL VLAD MISCHEVCA LA SĂRBĂTOAREA TRICOLORULUI - ALEXANDRU MORARU FILM - ISTORICUL VLAD MISCHEVCA LA SĂRBĂTOAREA TRICOLORULUI 2011 27 aprilie (Ministerul Apararii) primele 12 min2011 27 aprilie (Ministerul Apararii) primele 12 min

Istoricul Vlad Mischevca la 50 de ani

Noutăţile diasporei

http://www.diaspora.md/?pag=news&opa=view&id=919&tip=noutati_diaspora&start=&l=

Cea de-a 50-a aniversare jubiliară a fost sărbătorită de către Dr. conferenţiar Vlad Mischevca, personalitate importantă a istoriografiei şi a vieţii academice din Republica Moldova.

Dr. Vlad Mischevca este cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru al Comisiei Naţionale de Heraldică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova (a fost preşedinte al acestei comisii între anii 1995–1997 şi vicepreşedintele ei în perioada 1998-2008), cît şi a numeroase societăţi ştiinţifice din ţară şi de peste hotare.

Este autor a peste 70 de articole şi studii (inclusiv zece cărţi publicate la Chişinău, Iaşi, Salonic, Atena), printre acestea numărîndu-se şi cartea Simbolurile Ţării Moldovei, sponorizată şi lansată de către Biroul Relaţii Interetnice în anul 2010 - Proiect realizat în cadrul Congresului IV al Diasporei moldoveneşti.

Desfăşurîndu-şi activitatea ştiinţifică  timp de zece ani (2000-2010) în Grecia, a continuat să se ocupe de istoria Ţării Moldovei, de relaţiile culturale şi politice dintre români şi elini pe parcurs de secole. Este de remarcat aportul dr. Vlad Mischevca în vederea întăririi legăturilor de prietenie moldo-elene, al familiarizării societăţii academice elene cu istoricii din Republica Moldova, fiind unul din primii reprezentanţi ai diasporei ştiinţifice.

Fiind membru al Asociaţiei Moldo-Elene ,,Orfeu”, a participat activ la organizarea tuturor evenimentelor culturale ale asociaţiei, precum şi la întâlnirile oficiale cu demnitarii şi diplomaţii din Republica Moldova şi România.

Din 2004 şi până în prezent, Vlad Mischevca a reprezentat Asociaţia „Orfeu” la toate forurile Diasporei (Congresele şi Conferinţele ce au avut loc la Chişinău), în cadrul cărora a fost menţionat cu Diplome de Onoare din partea Guvernului pentru promovarea destoinică a culturii şi imaginii ţării de origine – Republica Moldova.

Reîntors la baştină, Dl Mischevca rămîne a fi un membru activ al Asociaţiei, fiind întotdeauna disponibil să acorde asistenţă ştiinţifică şi susţinere colegială celorlalţi membri ai asociaţiei.

Consiliul de conducere şi membrii Asociaţiei Moldo-Elene „Orfeu” a conferit domnului dr. conf. Vlad Mischevca titlul de: Membru de Onoare al Asociaţiei Moldo-Elene „Orfeu” şi calificativul de: Reprezentant permanent în mediul academic şi cultural al Republicii Moldova din partea Asociaţiei Moldo-Elene „Orfeu”din Atena.

Folosind această ocazie, Biroul Relaţii Interetnice işi exprimă respectul şi întreaga apreciere pentru colaborare fructuoasă cu dr. Vlad Mischevca, şi suntem recunoscători pentru faptul că, a fost şi este puntea de legătură ce uneşte reprezentanţii Asociaţiei Moldo-Elene „Orfeu” cu Republica Moldova.

Data publicării: Joi, 18 aprilie 2013.

Vezi cartea in varianta PDF: 

http://issuu.com/brimoldova/docs/vlad_mischevca_-50_-biobibliografie_2013_text_pdf-/113

CENACLUL „LEGĂMÂNT” AL ASOCIAŢIEI MOLDO-ELENE „ORFEU” DIN ATENA A OMAGIAT 95 DE ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA

În zilele de 30-31 martie 2013 membrii Asociaţiei Moldo-Elene „ORFEU” din Atena au omagiat împlinirea a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România prin două acţiuni deosebite, de o mare încărcătură sufletească. La 30 martie a avut loc Şedinţa omagială a Cenaclului „Legământ” (organizat şi condus de mai mulţi ani de doamna Larisa Bîlhac)  închinată Zilei Unirii de la 27 Martie 1918, la care invitaţi de onoare au fost membrii Asociaţiei Româno-Elene „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Aspropyrgos – Attiki (Preşedinte - doamna Mariana Kondourarou) iar pe 31 martie, membrii celor două asociaţii au fost într-un pelerinaj la mănăstirea Aghia Lavra, locul unde, la data de 25 Martie 1821, s-a oficiat Sfânta Liturghie, care a pus începutul pe teritoriul Greciei a Revoluţiei de Eliberare de sub jugul Imperiului Otoman şi unde revoluţionarii greci au primit binecuvântarea pentru a pleca la luptă.

Şedinţa Cenaclului „Legământ” a fost o şedinţă marcantă atât pentru Asociaţia „ORFEU”, cât şi pentru Cenaclul „Legământ”, deoarece cele trei subiecte abordate („Unirea de la 27 Martie 1918”, „Eminescu şi Basarabia” şi „Grigore Vieru şi idealul Unirii”) constituie chintesenţa idealului istoric, ce a stat la baza înfiinţării şi activităţii asociaţiei. Reunirea românilor a fost de la începutul activităţii asociaţiei, în 1999, dorinţa cea mai mare a membrilor ei; Mihai Eminescu fiind simbolul conştiinţei naţionale şi a unităţii culturale a tuturor românilor, iar Grigore Vieru – simbolul poetului care a luptat cu toată fiinţa sa, până la sfârşitul vieţii, pentru idealul reunirii Basarabiei cu Ţara-Mamă. Mai mult decât atât, cenaclul poartă numele poeziei „Legământ”, pe care Grigore Vieru a închinat-o lui Mihai Eminescu, geniul al cărui creaţie i-a stat drept „căpătâi”.

În debutul şedinţei cenaclului, dl Mihai Slusarenco (absolvent al Facultăţii de Istorie a USM) a făcut o prezentare a evenimentelor care au condus la înfăptuirea Unirii de la 27 Martie 1918: conjunctura internă şi externă, situaţia generală şi starea de spirit a basarabenilor înainte de unire, etc. A fost dată citirii Declaraţia Unirii şi s-a amintit numele celor mai de seamă fruntaşi români din Sfatul Ţării: Ion Inculeţ, Ion Buzdugan, Pantelimon Halipa, Constantin Stere, Dan Ciugureanu, Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, etc. În continuare, raportorul a subliniat însemnătatea Actului Unirii din perspectiva istoriei sec. XX şi importanţa demascării falsificării istoriei în privinţa subiectului unirii, care s-a produs atât în perioada Uniunii Sovietice cât şi în prezent, prin menţinerea „teoriei moldovenismului”. În final, domnul Slusarenco a făcut referire la recentele exemple de strânsă colaborare la nivel înalt, desfăşurate de conducerea celor două state (întâlnirile parlamentarilor din R. Moldova şi România la Chişinău şi Bucureşti, Conferinţele ştiinţifice ale savanţilor din dreapta şi stânga Prutului, inclusiv cea mai recentă sesiune, organizată în sala unde a fost proclamată Unirea, cea din Chişinău de pe str. Al. Mateevici 111, etc.) şi a încheiat cu afirmaţia domnului senator Viorel Badea: „Problema Basarabiei, dintr-o problemă de politică externă trebuie să devină o problemă de politică internă a României”.

Un moment emoţionant l-a constituit intonarea de către toţi participanţii a cântecelor „Treceţi batalioane române Carpaţii” şi „Hai să-ntindem hora mare”, melodii istorice, proprii epocii Marii Uniri din 1918 şi de recitarea de către Iana Malciuc a poeziei lui Mihai Eminescu „Doină”.

Preşedintele Asociaţiei „ORFEU”, domnul Dumitru Gurău a prezentat câteva fragmente din opera politică a lui Mihai Eminescu referitoare la Basarabia - ţinutul românesc atât de crunt încercat. A reliefat ideile-forţă cuprinse în opera poetului: caracterul pur românesc al Basarabiei, dreptul inalienabil al populaţiei autohtone de a se autodetermina teritorial, cultural, lingvistic, etc. De asemenea a exemplificat pe hartă teritorul Basarabiei din vremea lui M. Eminescu, subliniind faptul că între anii 1856-1878 Sudul Basarabiei a fost parte componentă a României.

În continuare Thodoris Koemtzis (în vârstă de 10 ani) de la Cursurile de Limbă Română ale Asociaţiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Aspropyrgos a interpretat două piese muzicale la vioară. A fost continuu aplaudat şi felicitat de către toţi cei prezenţi.

Trecerea de la creaţia lui Mihai Eminescu la cea a lui Grigore Vieru a fost prezentată de doamna Luminiţa Kotsopoulou, care a remarcat faptul că în Basarabia, Mihai Eminescu a constituit pentru întreaga generaţie a scriitorilor şi poeţilor şaizecişti un model de poet-patriot, cu o înaltă conştiinţă naţională, cu o impecabilă morală, un poet apărător al identităţii şi valorilor naţiunii române. Eminescu a fost „salvatorul românilor din Est” ( Mihai Cimpoi) prin spiritul său puternic de a cărui valoare au fost pătrunşi adevăraţii oameni de cultură ai Basarabiei. Acest spirit eminescian l-a marcat definitiv pe Grigore Vieru, poetul care s-a situat în avangarda luptei pentru identitate naţională, pentru limba română, pentru alfabet cu grafie latină, pentru tricolor, stemă şi imn naţional, pentru adevăr istoric. La rândul său, Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet: a fost modelul unei întregi generaţii de scriitori români din Basarabia. „Dacă visul unora este să ajungă în cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” spunea Grigore Vieru şi întreaga sa viaţă a oglindit trăirea concludentă a acestui ideal. În continuare, doamna Ala Adam a interpretat impresioanta melodie „Cântec pentru Unire”. Din creaţia lui Grigore Vieru au recitat doamna Carmen Irimia – poezia „Glontele internaţionalist”, doamna Irina Nacu – poezia „În limba ta”, doamna Geta Pavăl – poezia „De-ai merge tu, Prutule”, doamna  Eugenia Dumitraş – poezia „Candela”, doamna Luminiţa Kotsopoulou – poezia „Legământ”. Seara s-a încheiat în acordurile cântecelor scrise şi interpretate de regretaţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici şi celor pe versurile lui Grigore Vieru, precum şi a cântecelor patriotice, intonate de membrii nou-înfiinţatului grup artistic „Mărţişor” al Asociaţiei „ORFEU” (format din Veaceslav Schimbov, Petru Enacache şi Mihai Slusarenco).

Subiectele discutate, organizarea cenaclului, emoţia, entuziasmul, şi implicarea totală a celor prezenţi au fost o exemplificare vie – fie şi „la scară foarte mică” a unirii românilor de pe ambele maluri ale Prutului, care s-a petrecut în inima Greciei, în cadrul restrâns al unui eveniment cultural.

În ziua următoare cele două asociaţii au vizitat Mănăstirea Sf. Lavra, al cărui nume se leagă de cel mai important eveniment din istoria modernă a Greciei – Revoluţia de la 1821, eveniment care înfrăţeşte popoarele român şi grec prin faptul că a fost pregătit pe meleagurile noastre de către fruntaşii eterişti şi sprijinit de poporul nostru cu mult timp înainte de izbucnirea răscoalei în Grecia. De asemenea, a fost vizitată cea mai veche mănăstire din Grecia (362 d.H.), Mănăstirea Megalou Spileou (Mănăstirea Marii Peşteri), unde se păstrează Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a Sfântului Luca. La întoarcerea în oraşul Kalavrita a fost vizitat „Locul Sacrificiului” - Complexul comemorativ închinat victimelor naziştilor, aflat exact pe locul unde la 13 decembrie 1943 au fost ucişi toţi tinerii în vârstă de peste 14 ani şi toţi bărbaţii oraşului.

Pe parcursul cele două zile participanţii ambelor activităţi au purtat pe piept ecusoane cu simbolul celor două ţări despărţite de sârma ghimpată a hotarului politic. În pieptul lor, însă, inima le-a bătut în acelaşi ritm, cu aceeaşi emoţie şi cu bucuria întâlnirii frăţeşti întru împărtăşirea idealului comun: Unirea, care acum 95 de ani a fost posibilă.

Asociaţia Moldo-Elenă „Orfeu” din Atena.