27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat în Republica Moldova!

Atribut şi simbol al Republicii Moldova, Drapelul de Stat - Tricolorul a ajuns la cea de-a 23-a aniversare. Conform Legii despre „Drapelul de Stat” din 2010: „Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova.”

Noua legislaţie adoptată în ultimii ani: Legea Nr. 217 din 17.09.2010 privind „Drapelul de Stat al Republicii Moldova” (publicată la 26.11.2010 în Monitorul Oficial, Nr. 231-234); Legea Nr. 86 din 28.07.2011 cu privire la „Simbolurile publice” (publicată la 04.10.2011 în Monitorul Oficial, Nr. 164-165), data intrării în vigoare: 01.01.2012; Legea privind „Stema de Stat a Republicii Moldova”, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova la 7 martie 2013 (http://newsmoldova.md/society/20130307/193154625.html ) – au fost coordonate cu opiniile specialiştilor din Comisia Naţională de Heraldică (CNH) şi a umplut încă un gol în jurisdicţia Republicii Moldova, contribuind la alinierea ţării noastre la standardele mondiale în ceea ce priveşte normele utilizării Simbolurilor de Stat. De aceea suntem solidari cu asemenea decizii, fiind în aşteptarea ca noile legi – aplicate în viaţă, să ridice respectul faţă de Drapel, Stemă şi Imn.

Patriotismul, într-adevăr, izvorăşte din buna cunoaştere a Istoriei neamului şi se educă din copilărie. Respectul şi propagarea însemnelor naţionale este un indiciu al civilizaţiei moderne şi în general, pretutindeni în Occident, iar în Grecia şi Polonia o atestasem ca martor ocular – atitudinea faţă de simbolurile heraldice şi vexilologice este permanent respectuoasă, fiind o sursă de mândrie naţională.

Astăzi, pentru a păstra cuceririle Mişcării naţionale de emancipare a românilor moldoveni de la Est de Prut, este pe cât de actuală cunoaşterea istoriei Simbolurilor noastre naţionale, pe atât de necesară şi propagarea sensului lor iniţial, adevărat. Acestea sunt simbolurile suveranităţii statului asupra teritoriului naţional, sunt acele însemne ce deosebesc un stat, o naţiune de alta. Iar în cazul când prin negura vremurilor se desluşeşte evident comunitatea cromatică a culorilor naţionale sau a simbolurilor heraldice – sunt dovezi în plus ale unităţii istorice a aceluiaşi neam, popor despărţit...

23 de ani sunt o perioadă suficientă pentru a privi evenimentele deja de pe poziţia cercetătorului echidistant, cu o analiză şi abordare a subiectului mai puţin politologică sau publicistică, punând accentele pe realizările şi problemele simbolisticii naţionale.

O privire retrospectivă a evoluţiei istorice a Drapelului Tricolor a fost imperativă la sfârşitul anilor 80 ai sec. trecut şi tot atât de actuală râmâne şi astăzi, deoarece se mai aud voci care contestă dreptul cetăţenilor Republicii Moldova la culorile naţionale ale românilor. Bătălia pentru Tricolorul naţional, declanşată în acea perioadă de către intelectualitatea moldavă s-a încununat, până la urmă, cu un succes răsunător – la 27 aprilie 1990. Fapt, ce ne face să ne mândrim cu acei istorici, artişti plastici şi politicieni care au argumentat şi optat pentru Adevărul istoric şi tradiţia seculară a poporului nostru. Să ne amintim, că la acea dată RSSM se prezenta ca un stat butaforic, cu simboluri impuse sau mai bine zis inventate de pe un calapod străin – cel al imperiului sovietic…

Forţa argumentului istoric a fost de o aşa putere încât nici măcar guvernarea comunistă nu a îndrăznit să revizuie Stema şi Drapelul de Stat, chiar dacă au şi încercat să atace duşmăneşte Drapelul, etichetând-ul drept unul „fascist”. Cert se prezintă, că Tricolorul nu a învrăjbit societatea şi nu ne-a dezbinat. Un fals argument rămâne opinia celor de la Tiraspol şi nu doar, precum că Limba română şi Drapelul naţional ar fi fost factorii care au îndepărtat malurile Nistrului şi au alimentat conflictul Transnistrean.

Simbolistica naţională, ca şi simbolistica culturii în general, posedă un statut înalt de semioticitate. Ea poate fi concepută ca o codificare originală, înţeleasă de către toţi sau majoritatea reprezentanţilor unui anumit mediu etnocultural.

Cercetările de specializate au demonstrat că dezvolatea etnosocială a popoarelor din Europa Centrală poate fi divizată în două mari etape istorice: prenaţională şi naţională (considerându-se că formarea naţiunilor are lor în a doua jumătate a sec. XVIII). O dată cu constituirea şi consolidarea conştiinţei naţionale şi a deosebirii etnice faţă de alte popoare creştine, ideile comunităţii religioase au fost depăşite, fiind înlocuite cu principiile naţionale. Astfel, în ceea ce priveşte Ţările Române, către sfârşitul sec. XVIII are loc trecerea de la „conştiinţa ortodoxă” la „conştiinţa naţională”. „Veni o vreme, menţiona Nicolae Iorga, când românul de la Dunăre fu în stare să preţuiască nemărginitul folos al doctrinei naţionale care se formase între fraţii săi mai luminaţi de dincolo de munţi. Unitatea culturală a neamului românesc fu restabilită”.

De altfel, în procesul sinuos al eliberării de sub dominaţia otomană, sub pericolul iminent al expansiunii ţariste şi habsburgice, simbolurilor naţionale le-au revenit un rol deosebit, ele aflându-se în prima linie a emancipării românilor pe parcursul sec. XIX (manifestându-se plenar în timpul revoluţiei paşoptiste, în perioada Unirii Principatelor şi a dobândirii independenţei României), păstrându-şi ulterior importanţa mai ales în perioadele de cotitură: anii 1917-1918 şi 1989-1991.

Istoricii de la Chişinău au demonstrat în lucrările sale că mişcarea de eliberare socială şi naţională a moldovenilor din stânga Prutului şi Nistrului în turbulentul an 1917 a decurs sub flamura drapelului tricolor naţional. Din primăvara anului 1917 tricolorul (numit în documentele epocii: „steagul naţioanl”, „steagul românesc”, „drapelul Basarabiei”, „drapelul Republicii Moldoveneşti” etc.) a fost arborat în satele şi oraşele basarabene, precum şi la Tiraspol, Odesa, Kiev, Sevastopol, oriunde se aflau ostaşii moldoveni. Ziarul „Cuvânt moldovenesc” din 31 mai 1917 a relatat despre „cea dintâi ridicare a steagului moldovenesc în Basarabia”, legată de numele patriotului A. Paladi, care se afla, la sfârşitul lunii aprilie 1917 la Sărata Veche din judeţul Bălţi. La 30 aprilie el a propus sătenilor „să se facă o serbare cu ridicarea steagurilor – revoluţionar (roşu) şi moldovenesc (albastru-galben-roşu)…”

Dramatismul luptei pentru Tricolor şi polemicile aprinse în jurul aprobării Drapelului de Stat al Republicii Moldova alcătuiesc o adevărată istorie a renaşterii naţionale. Prima atestare documentară legată de acţiuni patriotice în care s-au utilizat simbolurile naţionale vexilologice din perioada sovietică se prezintă cea din 1966. Confecţionarea şi arborarea „primului tricolor românesc postbelic în Moldova sovietică” a fost întreprinsă de către lăcătuşul Gheorghe Muruziuc din Alexandreni (r-l Sângerei), în noaptea de 27 spre 28 iunie 1966. Arborarea tricolorului pe coşul Fabricii de zahăr timp de 5 ore în ziua de 28 iunie 1966 – aniversarea a 26-a a cotropirii Basarabiei şi a Nordului Bucovinei – s-a soldat pentru patriotul din Alexandreni cu condamnarea la 2 ani de închisoare.

O decizie importantă, care a determinat, în fond, argumentarea ulterioara la revenirea Tricolorului şi Stemei istorice a fost adoptarea la 20 mai 1989 de către Frontul Popular al Moldovei a Rezoluţiei nr. 3 a Congresului I de constituire a FPM „Cu privire la însemnele naţionale”.

Voinţa maselor la sfârşitul anilor ’80, conjugată cu cercetările istoricilor, au impus problema schimbării stemei de stat şi drapelului R.S.S.M. şi drept urmare la 19 octombrie 1989 Prezidiul Sovietului Suprem a creat o Comisie specială „pentru studierea simbolicii naţional-statale”, care şi-a expus la 28 februarie 1990 opinia într-un raport, ce prevedea organizarea unui concurs pentru noile simboluri ale R.S.S.M.

Deja în ajunul manifestării tradiţionale a demonstraţiei de 1 mai, când cetăţenii urmau să manifesteze, fie că sub flamuri noi – tricolore s-au cu cele vechi – „sovietice”, la Prima Sesiune a Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova din 27 aprilie 1990 s-a legiferat oficial Drapelul tricolor cu stema amplasată în centrul fâşiei galbene (stemă, ce urma să fie aprobată ulterior).

Patriotismul, într-adevăr, izvorăşte din buna cunoaştere a Istoriei neamului şi se educă pe toate căile. Respectul şi propagarea însemnelor naţionale este un indiciu al civilizaţiei moderne şi nu putem înţelege critica şi ironia vizavi de aceste norme legislative (în unele ziare de la Chişinău acestea fiind prezentate ca a un fel de „patriotism cu de-a sila”). În general, pretutindeni în Occident, mai ales în SUA şi în statele UE – atitudinea faţă de Simbolurile heraldice şi vexilologice este permanent respectuoasă, fiind o sursă de mândrie naţională şi demnitate civică.

În acest context, vom menţiona, că Drapelul de Stat al Republicii Moldova (legiferat de către Parlament la 27 aprilie 1990) îmbină cele trei culori naţionale ale românilor de pretutindeni: albastru-galben-roşu. Tricolorul românesc cu Stema Republicii Moldova (tradiţionalul Cap de bour, adoptat de Parlament la 3 noiembrie 1990), plasată în centru, este Simbolul vexilologic (din lat. vexillum – steag) al statului suveran şi independent – Republica Moldova, fiind prin esenţa sa în primul rând un drapel naţional (şi, totodată, de Stat). Conform descrierii şi imaginii Drapelului de Stat (în baza Legii din 2010):

„Articolul 2.  (1) Drapelul de Stat reprezintă o pînză dreptunghiulară, cu proporţia dintre înălţimea şi lungimea pînzei de 1:2, tripartită vertical egal, începînd de la lance în culorile albastru, galben şi roşu, şi avînd în mijlocul cîmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lăţime constituie 1/5 din lungimea drapelului.   (2) Blazonarea heraldică a Drapelului de Stat este: tricolor (1:2) vertical albastru-galben (de aur)-roşu, purtînd în mijlocul cîmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova (1/5 L).   (3) Versoul Drapelului de Stat este în oglindă în raport cu faţa pînzei... (5) Nuanţele heraldice ideale ale culorilor Drapelului de Stat sînt albastru (azur) de Berlin, galben crom şi roşu vermion.”

„Articolul 12. Drapelul Naţional al Republicii Moldova:  (1) Pînă la adoptarea unor însemne vexilare distincte, Drapelul de Stat exercită funcţiile Drapelului Naţional al Republicii Moldova, cumulînd calităţile de Drapel Civil, Drapel de Stat şi Drapel de Război.   (2) În calitate de Drapel Civil al Republicii Moldova, Drapelul de Stat poate fi arborat de persoanele fizice la domiciliu sau la reşedinţa lor, precum şi de persoanele juridice înregistrate oficial în Republica Moldova la sediile lor, cu respectarea prezentei legi.”

Rădăcinile tradiţiei unui Steag autohton se pierd în negura vremurilor, probabil încă din timpurile când strămoşii noştri geto-daci au purtat cu dârzenie „Dragonul dacic”... Dragonul dacic, semnificând un simbol şi o tradiție istorică de milenii a poporului nostru, nu întâmplător a fost ales în 2012 în calitate de prototip pentru elaborarea mascotei oficiale a Echipei Olimpice a Republicii Moldova (Drăguşor).

         Dragonul dacic, ca simbol vexilologic, având multiple variante, se încadrează printre drapelele care „au făcut istoria lumii” timp de peste 2 500 de ani din Asia și până la Atlantic, fiind prezent şi în evul mediu (în epoca cruciadelor). Originea steagului poate fi găsită, cu certitudine, la triburile dacice (dahilor, geţilor), preluat ulterior atât de aliaţi, cât şi de inamici, suferind unele transformări la nivelul executării capului şi cromaticii elementelor sale. Dragonul dacic a fost stindardul armatei dacilor, preluat de romani (numindu-l „draco”) – începând cu secolul II d.C. și era format prin îngemănarea a trei elemente: cap de lup, trup de șarpe și aripi. S-au păstrat numeroase reprezentări ale acestuia pe Columna lui Traian şi pe Arcul de Triumf al împăratului Galerius.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea (ani de referinţă: 1821-1834-1848) poporul nostru demonstrând existenţa unei naţiuni unitare pe întreg teritoriul vechii Dacii şi bazându-se pe tradiţia istorică a ridicat Tricolorul românesc la nivel de însemn vexilologic naţional, afirmându-l de atunci înainte ca simbol şi călăuză în mişcarea revoluţionară de emancipare şi unificare naţională! Măreţele momente ale istoriei noastre, precum Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, Independenţa din 1877 şi Marea Unire din 1918, luptele purtate în cele două războaie mondiale, s-au desfăşurat toate sub flamura Drapelului Tricolor Național.

Bătălia pentru noile simboluri ale Republicii Moldova – Tricolorul naţional şi Stema tradiţională – au demarat la sfârşitul anilor ’80 a secolului trecut, atât pe cale politică, cât şi istoriografică: purtându-se discuţii şi polemici controversate în presă, la Radio, TV şi la manifestările publice de la Chişinău şi din întreaga republică. Am scris, am scandat şi ne-am confruntat din plin, ca până la urmă cauza naţională şi adevărul istoric să triumfe... De amintit că, marele patriot al neamului Gheorghe Ghimpu (1937 – 2000) a fost acel care a arborat pentru prima dată, la 27 aprilie 1990, Tricolorul de Stat pe cupola Parlamentului moldav.

Să nu uităm, deci, cuvintele lui Alexandru Ioan Cuza – ultimului domn al Principatului Moldovei (1859) şi primului domnitor al Principatelor Unite (1859 – 1862) şi al României (1862 – 1866), care declarase patetic, la 2.09.1863: „Steagul este... trecutul, prezentul şi viitorul Ţării!.. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşce copiii voştri.”

Concluzionăm, că tricolorul românesc, apărut şi afirmat ca simbol vexilologic în prima jumătate a sec. al XIX-lea, are o origine populară şi general românească, venind, cu siguranţă, din timpuri foarte vechi. El n-a fost imitat de români după alţii şi nici n-a fost dat ori sugerat românilor de vreo putere străină. Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional.

În România Ziua Drapelului Naţional, în calitate de Simbol al luptei poporului român pentru libertate, a fost instituită la 26 iunie (prin Legea nr. 96/1998), amintind „fiecărui cetăţean român datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României, acordându-i-se şi denumirea de stindard al libertăţii”.

Putem conchide că studierea şi cunoaşterea istoriei simbolurilor naţional-statale, a drapelului şi stemei, rămâne actuală şi necesară în continuu, deoarece trecutul oricărui popor, glorioasele fapte ale înaintaşilor cuprind şi acele simboluri, însemne sau culori heraldice ce au fost zugrăvite pe steagurile şi blazoanele lor. Cu atât mai mult când astăzi în Republica Moldova, pe de o parte, se aud din ce în ce mai tare voci ale unor profani în istorie şi heraldică care cer revizuirea Simbolurilor naţionale – atât de greu readuse în casele noastre. Aceşti pseudo-patrioţi ai Moldovei ar trebui mai bine să însuşiască în calitate de primă („ad hoc”) axiomă etnoistorică: chiar dacă „nu toţi românii sunt moldoveni, dar cu certitudine orice moldovean este român!”

Pe de altă parte, are loc profanarea Stemei şi Drapelului naţional, uneori din simplul motiv al lipsei de cunoştinţe în domeniul heraldicii şi vexilologiei, când se utilizează neadecvat sau se subestimează rolul lor în viaţa social-politică, culturală şi mai ales în instruirea patriotică a generaţiei tinere. Unele mişcări şi partide politice nu respectă legislaţia cu privire la utilizarea simbolurilor publice. Mai mult ca atât, se promovează insistent simboluri străine, de sorginte ţaristă – precum ar fi panglica oranj-negru a decoraţiei ruseşti a ordinului Sfântului Gheorghe, care induce confuzii în buna desfăşurare a politicii de stat în domeniul heraldicii naţionale, contribuind la reabilitarea regimului sovietic şi promovarea imaginii Uniunii Sovietice în legătură cu cel de-al Doilea Război Mondial. Forurile administraţiei locale şi cele centrale nu veghează la utilizarea corectă a Simbolurilor de Stat şi nu elaborează suficient de activ, împreună cu specialiştii în heraldică steme şi drapele noi (mai bine zis revenirea, unde e posibil, la cele vechi, tradiţionale) atât ale instituţiilor (ministerilor) şi organizaţiilor cât şi ale oraşelor, satelor şi raioanelor din republica noastră.

            Iată de ce, în această ordine de idei, ştiinţa şi arta heraldică (incluzând şi disciplina specială – vexilologia) se prezintă ca o ştiinţă istorică mereu actuală, având şi funcţii practice, aplicative cu un impact deosebit pentru activitatea cotidiană a statului şi a cetăţenilor, mai ales în sfera educaţiei civice şi patriotico-militare. Fapt ce nu poate fi realizat fără o mai bună cunoaştere şi propagare a Simbolurilor oficiale ale ţării, care pe bună dreptate, trebuie să facă parte din tezaurul şi sufletul neamului nostru.

Vlad Mischevca, dr., conferenţiar, ex-preşedintele CNH.

Literatura recomandată:

Mischevca V., Negrei I., Nichitici A. Simbolurile Ţării Moldovei. Chişinău, 1994.

Mischevca V., Negrei I. Simbolurile Ţării Moldovei. O istorie a steagurilor pe parcursul secolelor XV-XIX.  Ed. a II-a. Chişinău, 2010.

Simbolurilor Naţionale ale Republicii Moldovei. / Coord., red. şt. Silviu Andrieş-Tabac. Chişinău, 2011.

 http://diaspora.md/?pag=news&tip=noutati_rm&opa=view&id=926&l=
 

http://www.youtube.com/watch?v=it5oPtFNPlA

ALEXANDRU MORARU FILM - ISTORICUL VLAD MISCHEVCA LA SĂRBĂTOAREA TRICOLORULUI - ALEXANDRU MORARU FILM - ISTORICUL VLAD MISCHEVCA LA SĂRBĂTOAREA TRICOLORULUI 2011 27 aprilie (Ministerul Apararii) primele 12 min2011 27 aprilie (Ministerul Apararii) primele 12 min

Istoricul Vlad Mischevca la 50 de ani

Noutăţile diasporei

http://www.diaspora.md/?pag=news&opa=view&id=919&tip=noutati_diaspora&start=&l=

Cea de-a 50-a aniversare jubiliară a fost sărbătorită de către Dr. conferenţiar Vlad Mischevca, personalitate importantă a istoriografiei şi a vieţii academice din Republica Moldova.

Dr. Vlad Mischevca este cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru al Comisiei Naţionale de Heraldică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova (a fost preşedinte al acestei comisii între anii 1995–1997 şi vicepreşedintele ei în perioada 1998-2008), cît şi a numeroase societăţi ştiinţifice din ţară şi de peste hotare.

Este autor a peste 70 de articole şi studii (inclusiv zece cărţi publicate la Chişinău, Iaşi, Salonic, Atena), printre acestea numărîndu-se şi cartea Simbolurile Ţării Moldovei, sponorizată şi lansată de către Biroul Relaţii Interetnice în anul 2010 - Proiect realizat în cadrul Congresului IV al Diasporei moldoveneşti.

Desfăşurîndu-şi activitatea ştiinţifică  timp de zece ani (2000-2010) în Grecia, a continuat să se ocupe de istoria Ţării Moldovei, de relaţiile culturale şi politice dintre români şi elini pe parcurs de secole. Este de remarcat aportul dr. Vlad Mischevca în vederea întăririi legăturilor de prietenie moldo-elene, al familiarizării societăţii academice elene cu istoricii din Republica Moldova, fiind unul din primii reprezentanţi ai diasporei ştiinţifice.

Fiind membru al Asociaţiei Moldo-Elene ,,Orfeu”, a participat activ la organizarea tuturor evenimentelor culturale ale asociaţiei, precum şi la întâlnirile oficiale cu demnitarii şi diplomaţii din Republica Moldova şi România.

Din 2004 şi până în prezent, Vlad Mischevca a reprezentat Asociaţia „Orfeu” la toate forurile Diasporei (Congresele şi Conferinţele ce au avut loc la Chişinău), în cadrul cărora a fost menţionat cu Diplome de Onoare din partea Guvernului pentru promovarea destoinică a culturii şi imaginii ţării de origine – Republica Moldova.

Reîntors la baştină, Dl Mischevca rămîne a fi un membru activ al Asociaţiei, fiind întotdeauna disponibil să acorde asistenţă ştiinţifică şi susţinere colegială celorlalţi membri ai asociaţiei.

Consiliul de conducere şi membrii Asociaţiei Moldo-Elene „Orfeu” a conferit domnului dr. conf. Vlad Mischevca titlul de: Membru de Onoare al Asociaţiei Moldo-Elene „Orfeu” şi calificativul de: Reprezentant permanent în mediul academic şi cultural al Republicii Moldova din partea Asociaţiei Moldo-Elene „Orfeu”din Atena.

Folosind această ocazie, Biroul Relaţii Interetnice işi exprimă respectul şi întreaga apreciere pentru colaborare fructuoasă cu dr. Vlad Mischevca, şi suntem recunoscători pentru faptul că, a fost şi este puntea de legătură ce uneşte reprezentanţii Asociaţiei Moldo-Elene „Orfeu” cu Republica Moldova.

Data publicării: Joi, 18 aprilie 2013.

Vezi cartea in varianta PDF: 

http://issuu.com/brimoldova/docs/vlad_mischevca_-50_-biobibliografie_2013_text_pdf-/113

CENACLUL „LEGĂMÂNT” AL ASOCIAŢIEI MOLDO-ELENE „ORFEU” DIN ATENA A OMAGIAT 95 DE ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA

În zilele de 30-31 martie 2013 membrii Asociaţiei Moldo-Elene „ORFEU” din Atena au omagiat împlinirea a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România prin două acţiuni deosebite, de o mare încărcătură sufletească. La 30 martie a avut loc Şedinţa omagială a Cenaclului „Legământ” (organizat şi condus de mai mulţi ani de doamna Larisa Bîlhac)  închinată Zilei Unirii de la 27 Martie 1918, la care invitaţi de onoare au fost membrii Asociaţiei Româno-Elene „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Aspropyrgos – Attiki (Preşedinte - doamna Mariana Kondourarou) iar pe 31 martie, membrii celor două asociaţii au fost într-un pelerinaj la mănăstirea Aghia Lavra, locul unde, la data de 25 Martie 1821, s-a oficiat Sfânta Liturghie, care a pus începutul pe teritoriul Greciei a Revoluţiei de Eliberare de sub jugul Imperiului Otoman şi unde revoluţionarii greci au primit binecuvântarea pentru a pleca la luptă.

Şedinţa Cenaclului „Legământ” a fost o şedinţă marcantă atât pentru Asociaţia „ORFEU”, cât şi pentru Cenaclul „Legământ”, deoarece cele trei subiecte abordate („Unirea de la 27 Martie 1918”, „Eminescu şi Basarabia” şi „Grigore Vieru şi idealul Unirii”) constituie chintesenţa idealului istoric, ce a stat la baza înfiinţării şi activităţii asociaţiei. Reunirea românilor a fost de la începutul activităţii asociaţiei, în 1999, dorinţa cea mai mare a membrilor ei; Mihai Eminescu fiind simbolul conştiinţei naţionale şi a unităţii culturale a tuturor românilor, iar Grigore Vieru – simbolul poetului care a luptat cu toată fiinţa sa, până la sfârşitul vieţii, pentru idealul reunirii Basarabiei cu Ţara-Mamă. Mai mult decât atât, cenaclul poartă numele poeziei „Legământ”, pe care Grigore Vieru a închinat-o lui Mihai Eminescu, geniul al cărui creaţie i-a stat drept „căpătâi”.

În debutul şedinţei cenaclului, dl Mihai Slusarenco (absolvent al Facultăţii de Istorie a USM) a făcut o prezentare a evenimentelor care au condus la înfăptuirea Unirii de la 27 Martie 1918: conjunctura internă şi externă, situaţia generală şi starea de spirit a basarabenilor înainte de unire, etc. A fost dată citirii Declaraţia Unirii şi s-a amintit numele celor mai de seamă fruntaşi români din Sfatul Ţării: Ion Inculeţ, Ion Buzdugan, Pantelimon Halipa, Constantin Stere, Dan Ciugureanu, Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, etc. În continuare, raportorul a subliniat însemnătatea Actului Unirii din perspectiva istoriei sec. XX şi importanţa demascării falsificării istoriei în privinţa subiectului unirii, care s-a produs atât în perioada Uniunii Sovietice cât şi în prezent, prin menţinerea „teoriei moldovenismului”. În final, domnul Slusarenco a făcut referire la recentele exemple de strânsă colaborare la nivel înalt, desfăşurate de conducerea celor două state (întâlnirile parlamentarilor din R. Moldova şi România la Chişinău şi Bucureşti, Conferinţele ştiinţifice ale savanţilor din dreapta şi stânga Prutului, inclusiv cea mai recentă sesiune, organizată în sala unde a fost proclamată Unirea, cea din Chişinău de pe str. Al. Mateevici 111, etc.) şi a încheiat cu afirmaţia domnului senator Viorel Badea: „Problema Basarabiei, dintr-o problemă de politică externă trebuie să devină o problemă de politică internă a României”.

Un moment emoţionant l-a constituit intonarea de către toţi participanţii a cântecelor „Treceţi batalioane române Carpaţii” şi „Hai să-ntindem hora mare”, melodii istorice, proprii epocii Marii Uniri din 1918 şi de recitarea de către Iana Malciuc a poeziei lui Mihai Eminescu „Doină”.

Preşedintele Asociaţiei „ORFEU”, domnul Dumitru Gurău a prezentat câteva fragmente din opera politică a lui Mihai Eminescu referitoare la Basarabia - ţinutul românesc atât de crunt încercat. A reliefat ideile-forţă cuprinse în opera poetului: caracterul pur românesc al Basarabiei, dreptul inalienabil al populaţiei autohtone de a se autodetermina teritorial, cultural, lingvistic, etc. De asemenea a exemplificat pe hartă teritorul Basarabiei din vremea lui M. Eminescu, subliniind faptul că între anii 1856-1878 Sudul Basarabiei a fost parte componentă a României.

În continuare Thodoris Koemtzis (în vârstă de 10 ani) de la Cursurile de Limbă Română ale Asociaţiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Aspropyrgos a interpretat două piese muzicale la vioară. A fost continuu aplaudat şi felicitat de către toţi cei prezenţi.

Trecerea de la creaţia lui Mihai Eminescu la cea a lui Grigore Vieru a fost prezentată de doamna Luminiţa Kotsopoulou, care a remarcat faptul că în Basarabia, Mihai Eminescu a constituit pentru întreaga generaţie a scriitorilor şi poeţilor şaizecişti un model de poet-patriot, cu o înaltă conştiinţă naţională, cu o impecabilă morală, un poet apărător al identităţii şi valorilor naţiunii române. Eminescu a fost „salvatorul românilor din Est” ( Mihai Cimpoi) prin spiritul său puternic de a cărui valoare au fost pătrunşi adevăraţii oameni de cultură ai Basarabiei. Acest spirit eminescian l-a marcat definitiv pe Grigore Vieru, poetul care s-a situat în avangarda luptei pentru identitate naţională, pentru limba română, pentru alfabet cu grafie latină, pentru tricolor, stemă şi imn naţional, pentru adevăr istoric. La rândul său, Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet: a fost modelul unei întregi generaţii de scriitori români din Basarabia. „Dacă visul unora este să ajungă în cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” spunea Grigore Vieru şi întreaga sa viaţă a oglindit trăirea concludentă a acestui ideal. În continuare, doamna Ala Adam a interpretat impresioanta melodie „Cântec pentru Unire”. Din creaţia lui Grigore Vieru au recitat doamna Carmen Irimia – poezia „Glontele internaţionalist”, doamna Irina Nacu – poezia „În limba ta”, doamna Geta Pavăl – poezia „De-ai merge tu, Prutule”, doamna  Eugenia Dumitraş – poezia „Candela”, doamna Luminiţa Kotsopoulou – poezia „Legământ”. Seara s-a încheiat în acordurile cântecelor scrise şi interpretate de regretaţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici şi celor pe versurile lui Grigore Vieru, precum şi a cântecelor patriotice, intonate de membrii nou-înfiinţatului grup artistic „Mărţişor” al Asociaţiei „ORFEU” (format din Veaceslav Schimbov, Petru Enacache şi Mihai Slusarenco).

Subiectele discutate, organizarea cenaclului, emoţia, entuziasmul, şi implicarea totală a celor prezenţi au fost o exemplificare vie – fie şi „la scară foarte mică” a unirii românilor de pe ambele maluri ale Prutului, care s-a petrecut în inima Greciei, în cadrul restrâns al unui eveniment cultural.

În ziua următoare cele două asociaţii au vizitat Mănăstirea Sf. Lavra, al cărui nume se leagă de cel mai important eveniment din istoria modernă a Greciei – Revoluţia de la 1821, eveniment care înfrăţeşte popoarele român şi grec prin faptul că a fost pregătit pe meleagurile noastre de către fruntaşii eterişti şi sprijinit de poporul nostru cu mult timp înainte de izbucnirea răscoalei în Grecia. De asemenea, a fost vizitată cea mai veche mănăstire din Grecia (362 d.H.), Mănăstirea Megalou Spileou (Mănăstirea Marii Peşteri), unde se păstrează Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a Sfântului Luca. La întoarcerea în oraşul Kalavrita a fost vizitat „Locul Sacrificiului” - Complexul comemorativ închinat victimelor naziştilor, aflat exact pe locul unde la 13 decembrie 1943 au fost ucişi toţi tinerii în vârstă de peste 14 ani şi toţi bărbaţii oraşului.

Pe parcursul cele două zile participanţii ambelor activităţi au purtat pe piept ecusoane cu simbolul celor două ţări despărţite de sârma ghimpată a hotarului politic. În pieptul lor, însă, inima le-a bătut în acelaşi ritm, cu aceeaşi emoţie şi cu bucuria întâlnirii frăţeşti întru împărtăşirea idealului comun: Unirea, care acum 95 de ani a fost posibilă.

Asociaţia Moldo-Elenă „Orfeu” din Atena.

MESAJUL ASOCIAȚIEI MOLDO-ELENE „ORFEU” DIN ATENA

Pe domnul Vlad Mischevca l-am întâlnit pentru prima oară, ca şi majoritatea membrilor asociaţi ai diasporei moldave din Grecia, la sfârșitul lunii octombrie 2000 – în incinta sediului Asociației Moldo-Elene „Orfeu” din centrul Atenei. Puţini dintre noi l-au cunoscut personal până la acea dată, deşi era un nume de istoric consacrat, pe care mulţi îl auziseră deja, fiind autorul lucrărilor „Pacea de la București, 1812” și „Principele Constantin Ypsilanti”. Colegul nostru, cel care zilnic era „de serviciu” la sediul Asociaţiei – Mihai Slusarenco – ni l-a prezentat cu mândrie pe prietenul său de facultate, care venise „cu acte în regulă” în Grecia, cu o bursă a statului elen, în urma unui concurs al Fundaţiei Y.K.I.

Chiar din primele zile, Vlad s-a încadrat activ în viaţa Asociației noastre, constituite la 1999. Pentru noi, cei plecați la începutul anilor ’90 peste hotarele Republicii Moldova, noul coleg a devenit ca o punte de legătură, ce ne unea cu Patria, informându-ne cu pasiune și lămurindune cu răbdare în privinţa multor procese social-politice, ce se petreceau la Chişinău, lucruri pe care fie că nu le cunoșteam, fie că nu le „descifram” în totalitate – fiind rupți sau izolaţi de realităţile politice de acasă (pe atunci puţini dintre noi posedau computerul și era dificil să ai acces la internet în timpul orelor lungi de muncă, rămânând, în general, insuficient de informați şi versaţi în istorie şi politică). Să mai amintim că, la începutul acelui deceniu, în Grecia nu se edita niciun ziar în limba română. Iar la întâlnirile noastre (inclusiv la cele numeroase neprotocolare) din cadrul Asociației, Vlad întotdeauna se străduia să ne prezinte noutăţile politice, să ne familiarizeze cu adevărul istoric al neamului nostru, românesc, și afirm cu siguranţă: mulți dintre noi, datorită abnegaţiei Dumnealui, s-au dumerit în ceea ce priveşte conștiința națională. O frază des repetată de către Vlad: „Nu toţi românii sunt moldoveni, dar, cu certitudine – orice moldovean este român!”

Prin intermediul Asociației „Orfeu”, Vlad Mischevca face cunoștință cu imigranții intelectuali din România și se încadrează activ în realizarea unui proiect de editare a primului săptămânal în limba română, editat în Grecia – „Curierul Atenei” (2002-2003), urmat apoi de hebdomadarul „Săptămâna” (2005). Astfel, prin intermediul acestor ziare, Vlad Mischevca a debutat cu succes şi în ipostaza de jurnalist principial şi competent, abordând diverse subiecte actuale de istorie, cultură şi politică a românilor de la Est de Prut. Doctorul în istorie Vlad Mischevca, în 2004 – anul comemorării a 500 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare şi Sfânt, lansează o expoziţie de fotografii personale şi prezintă o comunicare extraordinară la tema: „Ștefan cel Mare și Muntele Athos”, în cadrul unei Conferințe științifice, organizată cu acest prilej de către  Ambasada României din Atena, eveniment ce s-a bucurat de un mare succes în rândul intelectualilor români din diasporă.

Domnul Mischevca, fiind antrenat plenar în munca de cercetare a istoriei relaţiilor internaţionale din secolele XVIII-XIX din sudestul Europei şi a raporturilor bilaterale româno-elene (inclusiv cu Sf. Munte Athos) a găsit timp şi a participat activ la organizarea tuturor evenimentelor culturale ale Asociației „Orfeu”, precum şi la întâlnirile oficiale cu demnitarii şi diplomaţii din Republica Moldova şi România.

În decembrie 2009 Asociația Moldo-Elenă „Orfeu”, în parteneriat cu Ambasada României în Grecia organizează lansarea cărţii autorului – „Domnitorul Constantin Ypsilanti”, lucrare tradusă în limba greacă, după ani de muncă asiduă: de completare şi redactare pe tărâm elen. A fost un eveniment cultural de neuitat, ce a avut un mare ecou, la care s-a prezentat și un descendent al familiei Ypsilanti. Din câte cunoaştem, este prima şi, până acum, singura monografie tradusă în limba greacă a unui istoric din Republica Moldova.

Din 2004 și până în prezent, Vlad Mischevca ne-a reprezentat Asociația „Orfeu” la toate forurile Diasporei (Congresele și Conferințele ce au avut loc la Chişinău), în cadrul cărora a şi fost menționat cu Diplome de Onoare din partea Guvernului, ca membru al Asociației, care promovează destoinic cultura şi imaginea ţării de origine – Republica Moldova.

Cu toate că dr. Vlad Mischevca s-a reîntors la baştină și activează din nou cu mult succes în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, Dumnealui rămâne a fi un membru activ al Asociației noastre și totdeauna este disponibil să ne acorde o asistenţă ştiinţifică şi susţinere colegială. Astfel, când Cenaclul „Legământ” a pus în discuţie la o ședință specială tema „Pacea de la București și consecințele ei” – colegul Vlad Mischevca ne-a trimis amabil toate materialele necesare, pentru ca să reuşim să dezvăluim acest important subiect istoric. Datorită recomandărilor Domniei sale au fost invitați şi s-au lansat la un şir de emisiuni de la diverse posturi TV din Chişinău membrii Asociaţiei noastre – Violeta Slusarenco, Mihai Slusarenco, Dumitru Gurău și, drept rezultat, telespectatorii din Republica Moldova au făcut cunoștință cu activitatea Asociației „Orfeu” din Grecia. În interviurile sale, acordate la TV, radio și în presa scrisă sau cea online, Vlad Mischevca, deseori, menționează cu profund respect și propagă cu căldură activitatea de voluntariat a colegilor săi din diasporă, întruniţi în cadrul Asociației „Orfeu”.   

Cu ocazia aniversării jubiliare, de 50 ani, a stimatului nostru coleg şi prieten, apreciindu-i activitatea rodnică în procesul de colaborare dintre Republica Moldova şi Grecia, şi de promovare a românismului în travaliu său cultural-istoric – Consiliul de conducere și membrii  Asociației Moldo-Elene „Orfeu” îi conferă domnului dr., conf. VLAD MISCHEVCA titlul de: Membru de Onoare al Asociației Moldo-Elene „Orfeu” și calificativul de: Reprezentant permanent în mediul academic și cultural al Republicii Moldova din partea Asociației Moldo-Elene „Orfeu”din Atena.

Să ne trăiești,Vlad! Să-ți însutești anii, să fii sănătos şi îţi urăm succese mari pe tărâmul științei și numai bucurii de la fiica dragă și nepoţei!!!

Χρονια πολλα!!!   

Larisa Bîlhac,

conducătoarea cenaclului „Legămâmt”, din cadrul Asociației Moldo-Elene „Orfeu”,

Dumitru Gurău,

preşedintele Asociației Moldo-Elene „Orfeu” din Atena,

și toți prietenii din Grecia, care te iubesc şi te respectă...   

Atena, 1 martie 2013. 

Laureaţii săptămânalului “Literatura şi arta” pentru anul 2012

 Laureaţii săptămânalului “Literatura şi arta” pentru anul 2012

La sfârşit de an, colectivul săptămânalului “Literatura şi arta”, împreună cu cititorii acestuia, desemnează personalităţile notorii ale vieţii publice şi culturale ale anului care s-a scurs. Laureaţi ai premiilor săptămânalului “Literatura şi arta” au devenit:

Pentru Poezie:

Alina Trofim

Crina Popescu

Doina Dabija

Efimia Ţopa

Ion Găină

Ion Hadârcă

Ionel Căpiţă

Iulian Filip

Lidia Grosu

Maria Augustina Hâncu

Maria Tofan-Bâlici

Mihai Morăraş

Raisa Plăieşu

Renata Verejanu

Ştefan Sofronovici

Traian Vasilcău

Tudor Ţarnă

Valeriu Matei

Vasile Căpăţână

Vasile Tărâţeanu

Vasile Toma

Pentru Proză:

Aurelian Silvestru

Ion Bradu

Nicu Nicolaescu

Spiridon Vangheli

Pentru Critică:

Acad. Anatol Ciobanu

Acad. Eugen Simion

Acad. Gheorghe Păun

Acad. Mihai Cimpoi

Acad. Mihail Dolgan

Acad. Nicolae Bileţchi

Andrei Ţurcanu

Daniel Corbu (Iaşi)

Dumitru Apetri

Ion Ciocanu

Theodor Codreanu (Huşi)

Tudor Nedelcea (Craiova)

Tudor Palladi

Vasile Bahnaru

Victor Ladaniuc

Viorel Dinescu (Galaţi)

Vitalie Răileanu

Pentru Traduceri:

Ion Mărgineanu

Liuba Croitoru-Marian

Valentina-Varvara Corcodel

Vanghea Mihanj-Steryu (Macedonia)

Pentru Debut:

Anastasia Pojoga (Publicistică)

Irina Bordeniuc (Poezie)

Mariana Răileanu (Proză)

Maxim Ciupercă (Publicistică)

Pentru Arte:

Andrei Mudrea

Andrei Viziru

Ansamblul Vocal de la Liceul Teoretic „Prometeu” (conducător – Veaceslav Adam)

Dan Puric (Bucureşti)

Dumitru Olărescu

Galina Vieru

Ilie Văluţă

Ioan Paulencu

Ion Bujor

Ion Ungureanu

Larisa Ungureanu

Leonid Popescu

Marcel Zgherea

Maria Iliuţ

Maria Mardare-Fusu

Maria Sarabaş

Mariana Şlapac

Mihai Potârniche

Mircea Stoica

Ninela Caranfil

Teatrul de Revistă „Ginta Latină”

Teodor Buzu (Cehia)

Tudor Ungureanu şi Ansamblul Etnofolcloric „Ştefan-Vodă”

Vasile Căpăţână

Vasile Şoimaru

Vitalie Ţapeş

Pentru Publicistică:

Acad. Alexandru Moşanu

Acad. Andrei Galben

Acad. Demir Dragnev

Acad. Georghe Duca

Acad. Ion Ababii

Acad. Petru Soltan

Acad. Sergiu Chircă

Acad. Vasile Micu

Alecu Reniţă

Ana Guţu

Anatol Petrencu

Andrei Moroşanu

Anton Moraru

Aurel Marinciuc

Aureliu Benu

Constantin Bobeică

Constantin Chirilă (Iaşi)

Dumitru Păsat

Elena Butucel

Elena Roşca

Eugenia Tofan

Filip Istrati-Cazacu (Canada)

Gheorghe Cernea

Gheorghe Marin

Gheorghe Mârzencu

Gheorghe Maxian

Gheorghe Pârlea (Miroslăveşti, Iaşi)

Gheorghe Viţă

Ianoş Ţurcanu

Ioan Ciuntu

Ion Bajureanu

Ion Buga

Ion Costaş

Ion Fiodorov

Ion Golovatâi

Ion Gorgan

Ion Melniciuc

Ion Popescu (Ploieşti)

Iov Rusnac

Lidia Kulikovski

Lidia Ungureanu

Liviu Belâi

Ludmila Pădureţ

Maria Briede-Macovei

Maria Cosniceanu

Mihai Sultana-Vicol (Suceava)

Mircea Chelaru (Bucureşti)

Nicolae Andronesco (SUA)

Nicolae Cojocaru

Ovidiu Creangă (Canada)

Petru Buburuz

Petru Şoimu

Preot Anatol Cristea

Protoiereu Mitrofor

Protoiereu Mitrofor

Radu Munteanu (Cluj-Napoca)

Raia Rogac

Rodica Bulmaga

Romeo Şcerbina

Romeo Zaharia

Sandu Aristin Cupcea

Serafim Belicov

Simion Damaschin

Tatiana Rotaru

Teo-Teodor Marşalcovschi

Tudor Lupaşcu

Tudor Negru

Valerian Dorogan,

Valeriu Dulgheru

Vasile D. Ciubuc

Vasile Fluturel (Iaşi)

Vasile Nanea (Ungaria)

Veronica Postolachi

Viorica Dobândă

Vlad Arhip

Vlad Mischevca

Pentru Satiră şi Umor:

Efim Tarlpan

Gerge Petrea

Gheorghe Bâlici

Gheorghe Postolache

Grigore Drăgan

Grigore Puică

Ion Cuzuioc

Ion Diordiev

Ion Diviza

Petru Bulai

Sergiu Cojocaru

Ştefan Burov

Teodor Popovici

Valentin Portas

Victor Prohin

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-27dec-67e9dbb0e4b85.zip   

Literatura şi Arta, nr. 52 (3513), 27 decembrie 2012, p.1.

„Gagauziya” – sfidează sau (şi) submină Republica Moldova?

Profesorul Anatol Petrencu a abordat recent câteva subiecte actuale din viaţa politică a concetăţenilor noștri găgăuzi, mai bine zis a conducerii de la Comrat, care manifestă dispreţ faţă de Legislaţia Republicii Moldova, adresând întrebarea, deloc retorică – „de ce nimeni din oficialii noştri nu l-a tras de mânecă pe Formuzal, în sensul că nu face bine ceea ce face?”

Vorba este despre o acţiune impertinentă, de pe data de 29 august 2012, când başcanul Găgăuziei Mihail Formuzal, alături de Stepan Topal – etichetat drept „primul preşedinte al republicii găgăuze”, au înmânat unor membri ai comandoului de la Tiraspol, veniţi în Moldova în 1990 (în cadrul aşa-zisei „campanii găgăuze”), medalia „20 de ani ai REPUBLICII GĂGĂUZIA”. http://anatolpetrencu.promemoria.md/?p=578

Despre această manifestare au relatat pe larg mass-media de limbă rusă, dar nu s-a dat o apreciere heraldică, din punctul de vedere al însăşi legitimităţii acestei decoraţii impostoare în sistemul faleristic naţional al Republicii Moldova. M.M. Formuzal a afirmat la postul de Radio Vocea Rusiei: „Astăzi putem spune că Găgăuzia – este un stat în interiorul Republicii Moldova. Un stat, cu toate atributele sale de putere: stemă, drapel, imn, decoraţii  de stat...
Existenţa pe teritoriul Republicii Moldova, a unei autonomii – dacă nu este de jure, este de facto - o federație”.

Приднестровцы получили медали "20 лет Гагаузской Республике"

            „29 августа жители Приднестровья, участвовавшие в «гагаузском походе» в 1990 году, были награждены государственными наградами Гагаузии - медалями «20 лет Гагаузской Республике». 

В торжественной церемонии награждения приняли участие Башкан Гагаузии Михаил Формузал, Президент Приднестровской Молдавской Республики Евгений Шевчук, Первый Президент Гагаузской Республики Степан Топал, Председатель Верховного совета Гагаузской Республики Михаил Кендигелян, а также начальник Главного управления строительства, развития инфраструктуры и коммуникаций Гагаузии Петр Златов.

Глава Гагаузской автономии обратился к собравшимся в зале со словами приветствия и благодарности. «22 года назад многие из вас оставили свои семьи, чтобы прийти на помощь гагаузскому народу. Низкий вам поклон за то, что вы совершили этот мужественный поступок, спасший тысячи жизней жителей Гагаузии, ваш подвиг не будет забыт никогда!», - заявил Башкан. Михаил Формузал подчеркнул, что вручение наград защитникам гагаузского народа состоялось при поддержке Президента ПМР Евгения Шевчука.

Первый Президент Гагаузской Республики Степан Топал от имени всего гагаузского народа выразил благодарность участникам «гагаузского похода».

Михаил Кедигелян, в свою очередь, отметил, что собравшиеся в зале являются не только свидетелями, но и активными участниками становления Гагаузской автономии. «Еще неизвестно, состоялась ли Гагаузия, если бы не помощь Приднестровья в сложном 1990 году. В 90-ом году мы вместе остановили фашизм, национализм, который нам в то время насаждали насильно, без согласия народа», - подчеркнул Кендигелян.

Участники «гагаузского похода» получили государственные награды Гагаузии из рук Степана Топала и Михаила Кендигеляна.”  http://www.gagauzia.md/newsview.php?l=ru&idc=390&id=3695

„в Тирасполе большая группа приднестровцев была удостоена юбилейных медалей "20 лет Гагаузской республике", пишет "НИКА-пресс". Награды вручали лидеры гагаузского народно-патриотического движения, бывший президент и председатель Верховного Совета непризнанной ГР Степан Топал и Михаил Кендигелян. Присутствовавший на мероприятии башкан АТО Гагауз Ери Михаил Формузал отметил, что вмешательство общественных организаций Приднестровья в события на юге в октябре 1990 года во многом повлияло как на условия жизни региона в период до признания его особого правового статуса, так и на содержание pакона, определяющего взаимоотношения автономии с центром. Глава АТО также сообщил, что решение о награждении было принято в Комрате еще накануне двадцатилетнего юбилея ГР, который был широко отпразднован 19 августа 2010 года, однако по некоторым причинам тогда процедуру пришлось отложить до лучших времен. На просьбу раскрыть обстоятельства двухлетнего опоздания с вручением наград Формузал предпочел ограничиться замечанием о несогласованных действиях комратских и тираспольских чиновников. Известно, впрочем, что представители гагаузской администрации задолго до юбилея пытались на высоком уровне согласовать с властями Приднестровья дату вручения медалей, однако в итоге вынуждены были свернуть инициативу как несвоевременную.

Медали "20 лет Гагаузской республике" - более двух тысяч штук - были изготовлены в середине лета 2010 года, пишет в своем комментарии "НИКА-пресс". Заказ размещался, естественно, на одной из близких территорий и втайне от властей Молдавии.”
http://www.regnum.ru/news/fd-abroad/moldova/1569407.html

20.08.2012. Радио Голос России

по телефону - Формузал Михаил Макарович, глава автономного территориального образования Гагаузия.

Ведущий - Максим Шалыгин.

„Формузал: Если говорить о сегодняшнем дне, то вся Гагаузия празднует 20-летие Гагаузской Республики. 20 лет назад гагаузский малочисленный народ, 155 тысяч человек, провозгласил свою независимость. И именно события 20-летней давности стали основанием для получения статуса автономии в составе Республики Молдова. И сегодня мы можем говорить о том, что Гагаузия - это государство внутри Республики Молдова. И государство со всеми своими атрибутами власти: герб, флаг, гимн, государственные награды...

Наличие на территории республики Молдова автономии - это уже не де-юре, но де-факто, это уже федерация.”

http://rus.ruvr.ru/2010/08/20/16565127.html

LEGE Nr. 86

din  28.07.2011

cu privire la simbolurile publice

Publicat : 04.10.2011 în Monitorul Oficial Nr. 164-165     art Nr : 478

Data intrării în vigoare : 01.01.2012

EXTRASE:

În scopul promovării unei politici de stat unitare în domeniul simbolurilor publice,
    Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
    Articolul 1. Domeniul de reglementare
    Prezenta lege reglementează raporturile juridice care ţin de înregistrarea, protecţia juridică şi utilizarea simbolurilor publice aferente domeniilor: heraldic, vexilologic, imnologic, sigilografic, faleristic şi uniformistic.

Articolul 3. Noţiuni principale
    În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

însemne faleristice – ordine, medalii, cruci, insigne şi alte însemne publice cu caracter de distincţie a meritelor personale sau colective;

Articolul 5. Simbolurile teritoriale
    (1) Simboluri teritoriale sînt:
    a) stema;
    b) drapelul;
    c) imnul;
    d) sigiliul armoriat;
    e) însemnele faleristice;
    f) însemnele de funcţie ale persoanelor oficiale: insigne, colane, eşarfe etc.;
    g) alte embleme vizuale sau auditive cu caracter oficial.
    (2) Simbolurile teritoriale se aprobă prin decizii ale autorităţilor deliberative de nivelul întîi şi, respectiv, de nivelul doi după avizarea lor de Comisia Naţională de Heraldică. Simbolurile teritoriale ale unităţilor teritoriale autonome cu statut special se aprobă prin hotărîri ale autorităţilor reprezentative şi deliberative ale acestora după avizarea lor de Comisia Naţională de Heraldică.
    (3) După aprobarea simbolurilor teritoriale şi a simbolurilor teritoriale ale unităţilor teritoriale autonome cu statut special de către autorităţile prevăzute la alin. (2), Preşedintele Republicii Moldova emite decrete privind introducerea în uz şi înregistrarea lor în Armorialul General al Republicii Moldova.
    (4) Regulamentele şi instrucţiunile de utilizare (de reproducere, de executare etc.) a simbolurilor teritoriale se elaborează de către beneficiar în baza documentelor-tip întocmite de Comisia Naţională de Heraldică şi se aprobă de autoritatea deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale respective, după avizare în această comisie. Regulamentele şi instrucţiunile de utilizare (de reproducere, de executare etc.) a simbolurilor teritoriale ale unităţilor teritoriale autonome cu statut special se aprobă prin hotărîri ale autorităţilor executive ale acestora după avizarea lor de Comisia Naţională de Heraldică.
    (5) Posesori ai simbolurilor teritoriale sînt unităţile administrativ-teritoriale respective. Dreptul de dispoziţie asupra simbolurilor teritoriale aparţine autorităţilor reprezentative ale acestor unităţi.
    (6) Simbolurile teritoriale fac parte din domeniul public al statului şi sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.

Статья 5. Территориальные символы
    (1) Территориальными символами являются:
    a) герб;
    b) флаг;
    c) гимн;
    d) гербовая печать;
    e) фалеристические знаки;
    f) должностные знаки официальных лиц: значки, цепи, перевязи и др.;
    g) другие визуальные или звуковые эмблемы официального характера.
    (2) Территориальные символы утверждаются решением правомочных органов власти соответственно первого уровня и второго уровня после дачи заключения Национальной комиссией по геральдике. Территориальные символы автономных территориальных образований с особым статусом утверждаются решением их представительных и правомочных органов власти после дачи заключения Национальной комиссией по геральдике.
    (3) После утверждения территориальных символов и территориальных символов автономных территориальных образований с особым статусом предусмотренными в части (2)  органами Президент Республики Молдова издает указы о введении их в обращение и регистрации в Общем гербовнике Республики Молдова.
    (4) Положения и инструкции об использовании (воспроизведении, исполнении и т.п.) территориальных символов разрабатываются пользователем на основе типовых документов, составленных Национальной комиссией по геральдике, и утверждаются правомочным органом соответствующей административно-территориальной единицы после дачи заключения указанной комиссией. Положения и инструкции об использовании (воспроизведении, исполнении и т.п.) территориальных символов автономных территориальных образований с особым статусом утверждаются постановлениями их исполнительных органов после дачи заключения Национальной комиссией по геральдике.
    (5) Владельцами территориальных символов являются соответствующие административно-территориальные единицы. Право распоряжения территориальными символами принадлежит представительным органам соответствующих единиц.
    (6) Территориальные символы являются публичной собственностью государства и не подлежат отчуждению, на них не может обращаться взыскание и не распространяется срок исковой давности.

Articolul 8. Comisia Naţională de Heraldică
    (1) Comisia Naţională de Heraldică, instituită pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, este autoritatea naţională care promovează politica de stat unitară în domeniul simbolurilor publice în Republica Moldova.
    (2) Comisia Naţională de Heraldică stabileşte normele naţionale şi condiţiile teoretice, tehnice şi practice de elaborare, de instituire, de înregistrare, de evidenţă, de confecţionare, de utilizare, de păstrare şi de promovare a simbolurilor publice, exercită controlul asupra respectării acestor norme şi condiţii.

Articolul 14. Protecţia juridică a simbolurilor publice

    (4) Beneficiază de protecţie juridică numai simbolurile publice înregistrate în Armorialul General al Republicii Moldova.

În concluzie

Autorităţile autonomiei de la Comrat sfidează bunul simţ şi legislaţia în vigoare a Republicii Moldova, în mod special Legea cu privire la Simbolurile publice (în vigoare de la 1.01.2012). Promovând noi însemne faleristice, care nu se încadrează standardelor medalisticii naţionale şi nu au fost avizate de către Comisia Naţională de Heraldică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova – se profanează sistemul politicii de stat în domeniul simbolurilor publice şi se încalcă Art. 5 al prezentei legi, propagându-se acţiuni de încurajare a separatismului şi subminându-se integritatea statului, sub aspectul respectului faţă de Simbolurile publice.

dr., conferenţiar, Vlad MISCHEVCA (membru al CNH).

Chişinău, 8 septembrie 2012.