In Memoriam – Părinților

 

Când nu mai ești copil,

Când nu mai ai un sprijin...

Trăiești acel april,

Când te trezești, tu, singur,

De Paște, de Blajini

Cu lacrimi pe obraji, vopsite-n carmajin.

 

Durerea nu dispare,

Deșertul leac nu are –

Îți face capul sur,

Iar sufletul suspină,

Se face chiar mai dur.

 

În casa părintească

Nu are să trăiască

Mai mult nicio speranță

Și nu-i să ne unească

În cuget și purtare –

A mamei îngânare,

Al tatălui iertare...

 

Privind de la distanță

Nu are importanță

În viață gălăgia, gâlceava sau prostia –

Contează Omenia!

Doar ea e relevantă,

Fiind mereu constantă...

 

P.S.

Închisă este ușa,

Nu sună soneria...

În inimă se zbate

Tristeții amintirea.

Din nou mă copleșește,

Din prag, melancolia.

Adio, casă dragă, adio-ți zic, adio...

(18.04.2021)

Stihuri la Stema Donduşenilor (Proiect)

Suntem floare de Cicoare –

Floricele albăstrele,

Care n-au parfum în ele...

Dar, au gust şi au valoare,

Au un dor,  ce nu dispare.

Sunt crescute în câmpie

Şi culese de pe glie –

Le purtăm, noi, cu mândrie

Şi pe steag, şi-n piept, pe ie.

Încântaţi de-o  melodie,

Ce din Gară lin adie,

Cea a roţilor şoptire –

Pentru noi – cânt de adormire.

Sub umbrela crenelată, 

Cea a Turnului cetate –

Trei culori împreunate,

Le avem noi, adunate!

Suvenir din răzeşie,

Din a satului moşie –

Donduşeniul  reînvie!

(Vlad Mischevca, 2018-07-12)