In Memoriam – Părinților

 

Când nu mai ești copil,

Când nu mai ai un sprijin...

Trăiești acel april,

Când te trezești, tu, singur,

De Paște, de Blajini

Cu lacrimi pe obraji, vopsite-n carmajin.

 

Durerea nu dispare,

Deșertul leac nu are –

Îți face capul sur,

Iar sufletul suspină,

Se face chiar mai dur.

 

În casa părintească

Nu are să trăiască

Mai mult nicio speranță

Și nu-i să ne unească

În cuget și purtare –

A mamei îngânare,

Al tatălui iertare...

 

Privind de la distanță

Nu are importanță

În viață gălăgia, gâlceava sau prostia –

Contează Omenia!

Doar ea e relevantă,

Fiind mereu constantă...

 

P.S.

Închisă este ușa,

Nu sună soneria...

În inimă se zbate

Tristeții amintirea.

Din nou mă copleșește,

Din prag, melancolia.

Adio, casă dragă, adio-ți zic, adio...

(18.04.2021)