Prezentul aviz răspunde solicitării Ministerului Educației și Cercetării nr. 06/1400/26 din 22 octombrie 2026 (avizele se depun până la 2 noiembrie 2026, prin formularul https://forms.gle/AhnU2RMmMcdLkhrt5) și privește versiunea prefinală a curriculumului1, pe care am confruntat-o cu proiectul pus în dezbatere publică în vara anului 2026 și cu avizul meu din 24 septembrie 20262. Paginile date între paranteze pătrate trimit la versiunea prefinală; formulările sunt reproduse întocmai.
I. Ce a fost preluat și merită spus
Versiunea prefinală a renunțat la ierarhia pe trei trepte a proiectului (concepte fundamentale, conținuturi aplicative, teme ale noilor educații): conținuturile fiecărei unități stau acum la același rang, numerotate „C 1”, „C 2” etc., iar cele marcate cu asterisc „sunt destinate profilului real” [pp. 75, 88, 103]. Prin aceasta, mai multe dintre observațiile mele și-au găsit rezolvarea:
- Pacea de la București a intrat în titlul conținutului de la clasa a VII-a: „C 3. Războiul ruso-turc din 1806-1812. Pacea de la București și anexarea Basarabiei” [p. 36];
- „Geneza problemei basarabene” a intrat în titlul și în explicația conținutului de la clasa a XI-a [p. 81, C 8], iar tema „Anul 1812 în istoria românilor” a primit un conținut precizat [p. 84, C 5];
- anul 1940 și formarea RSS Moldovenești stau acum la același rang cu Pactul Ribbentrop-Molotov, la clasa a IX-a [p. 53, C 1-C 3] și la a XII-a [p. 95, C 1, C 3];
- conținuturile despre 1812 și 1940 poartă asteriscul profilului real [pp. 81, 84, 95], deci se predau tuturor elevilor de liceu;
- titlul agramatical „Basarabia sub dominație Imperiului Rus” a fost îndreptat [p. 39], ca și conținutul „Basarabia în cadrul Imperiului Rus” [p. 83];
- Elie Wiesel a fost așezat în unitatea despre Al Doilea Război Mondial și Holocaust [pp. 54, 96], iar listele de personalități sunt acum legate de unitățile de învățare.
Le consemnez cu recunoștință față de autori. Restul avizului privește ce a rămas nerezolvat.
II. Puncte rămase deschise
1. Filiația statalității Republicii Moldova. Nicio unitate nu spune elevilor că Republica Moldova nu este moștenitoarea de drept a Țării Moldovei, ci urmașa provinciei create prin Pacea de la București din 1812 (regiunea, apoi gubernia Basarabia) și a RSS Moldovenești, născută în 1940 din Pactul Ribbentrop-Molotov. Principatul Moldovei a continuat să existe la apus de Prut, cu domnul, legile și instituțiile lui, și acest Principat s-a unit în 1859 cu Țara Românească, cum predă curriculumul însuși [pp. 37, 85]. Soarta lui după 1812 nu este pomenită nicăieri; cuvântul „scindare” nu apare în document. Din Țara Moldovei au continuat oamenii, limba, credința, cultura și memoria; statalitatea nu a continuat. Tăcerea aceasta lasă loc tezei unei statalități moldovenești separate și neîntrerupte între Prut și Nistru, pe care documentele anului 1812 o contrazic.
Propun trei completări, la locurile unde materia este deja predată:
- clasa a XI-a, unitatea Basarabia sub dominație imperială rusă [p. 83], un conținut nou, înaintea actualului C 1: „Scindarea Principatului Moldovei prin Pacea de la București (1812): Principatul Moldovei la apus de Prut și provincia Basarabia la răsărit de Prut; extinderea numelui de Basarabia asupra întregului teritoriu anexat”;
- clasa a XII-a, conținutul „C 3. Anul 1940 în istoria românilor. Formarea RSSM și instaurarea regimului comunist” [p. 95], completarea parantezei cu: „continuitatea teritorial-administrativă de la gubernia Basarabia (1812-1917) la RSS Moldovenească (1940) și la Republica Moldova (1991)”;
- clasa a XII-a, conținutul „C 1. Proclamarea suveranității și independenței Republicii Moldova” [p. 98], completarea parantezei cu: „originea cadrului teritorial al statului: anii 1812 și 1940”.
2. „Regimul fanariot”. Proiectul folosea termenul corect la clasa a VII-a („Epoca fanariotă în Țările Române”) și pe cel depășit la a XI-a; versiunea prefinală a uniformizat în sens invers. La clasa a VII-a: „C 1. Principatele Române la începutul sec. al XVIII-lea. Regimul fanariot (…; instaurarea și caracteristicile regimului fanariot; …)” și noțiunea „regim fanariot” [p. 36]; la clasa a XI-a: „C 6. Țările Române în perioada regimului fanariot* (…; caracteristicile regimului fanariot; …; criza regimului fanariot; consecințele regimului fanariot)” [p. 81] și noțiunea „regim fanariot” [p. 82]. Istoriografia română de după 1990 a părăsit sintagma „regim fanariot”, moștenită din secolul al XIX-lea și din perioada interbelică și comunistă, pentru tonul ei depreciativ și pentru că e imprecisă instituțional: domnia fanariotă nu a fost un regim politic aparte, ci un mod de recrutare și de numire a domnilor, în cadrul acelorași instituții ale țării. Termenii actuali sunt „epoca fanariotă”, „domniile fanariote”, „perioada domniilor fanariote”.
Propun: la [p. 36] „C 1. Principatele Române la începutul sec. al XVIII-lea. Instaurarea domniilor fanariote (…; instaurarea și caracteristicile domniilor fanariote; …)” și, la noțiuni, „epoca fanariotă”; la [p. 81] „C 6. Țările Române în epoca fanariotă* (…; caracteristicile domniilor fanariote; …; criza și sfârșitul domniilor fanariote; consecințele epocii fanariote)”; la [p. 82], noțiunea „epoca fanariotă”.
3. Numele teritoriului anexat în 1812. Titlul conținutului de la clasa a XI-a a rămas „Războiul ruso-turc din anii 1806-1812. Anexarea spațiului dintre Prut și Nistru. Geneza problemei basarabene”, iar paranteza spune „anexarea de către Imperiul Rus a teritoriului dintre Prut și Nistru” [p. 81]. Numele istoric lipsește tocmai acolo unde se predă anexarea, deși unitatea următoare se cheamă Basarabia… [p. 83], iar la clasa a VII-a autorii scriu, corect, „anexarea Basarabiei” [p. 36]. Pacea de la București, numită în titlu la gimnaziu, la liceu stă numai în paranteză.
Propun la [p. 81]: „C 8. Războiul ruso-turc din 1806-1812. Pacea de la București și anexarea Moldovei dintre Prut și Nistru (Basarabia). Geneza Problemei basarabene”. Rămâne valabilă și observația de arhitectură: locul firesc al acestui conținut este în fruntea unității Basarabia sub dominație imperială rusă [p. 83], pe care o explică, nu în unitatea Revoluțiile social-politice în Epoca Modernă [pp. 80-82], consacrată revoluțiilor engleză, americană și franceză, Luminilor și lui Napoleon. La clasa a VII-a [p. 36] propun completarea parantezei conținutului C 3 cu „geneza Problemei basarabene”.
4. Problema Orientală și „Europa Centrală și de Est”. Conținutul „C 7. Țările Române și Europa Centrală și de Est în contextul «Problemei Orientale» (Originea și evoluția Problemei Orientale; războaiele ruso-austro-turce din secolul al XVIII-lea; anexarea Bucovinei; consecințele războaielor asupra statutului politic și evoluției Țărilor Române)” [p. 81] a rămas neschimbat. Problema Orientală a fost rivalitatea Marilor Puteri pentru moștenirea Imperiului Otoman; spațiul ei este sud-estul Europei și Strâmtorile, nu Europa Centrală, care ține de alte chestiuni diplomatice ale secolelor XVIII-XIX (chestiunea poloneză, echilibrul austro-prusac, mai târziu chestiunea germană). Nimic din paranteza conținutului nu privește, de altfel, Europa Centrală. La clasa a VII-a autorii au formulat corect: „Țările Române în contextul rivalităților ruso-austro-turce (Problema Orientală și rivalitățile dintre Imperiile Rus, Habsburgic și Otoman; …)” [p. 36].
Propun la [p. 81]: „C 7. Țările Române în contextul Problemei Orientale (Originea și evoluția Problemei Orientale; războaiele ruso-austro-turce din secolul al XVIII-lea; anexarea Bucovinei; consecințele războaielor asupra spațiului românesc și sud-est european)”.
5. O realitate, patru formulări. Aceeași unitate de la clasa a VII-a se numește „Basarabia sub ocupația Imperiului Rus” în tabelul de repartizare a orelor [p. 34] și „BASARABIA SUB DOMINAȚIA IMPERIULUI RUS” în titlul ei [p. 39]; la clasa a XI-a unitatea se cheamă „BASARABIA SUB DOMINAȚIE IMPERIALĂ RUSĂ”, iar un conținut al ei, „Economia Basarabiei sub ocupația imperială rusă” [p. 83]. „Dominație” și „ocupație” nu sunt sinonime în istoriografie; alegerea între ele trebuie să fie conștientă și unitară, pentru că titlurile acestea trec, ca atare, în manuale și în planificările profesorilor.
Propun o singură formă, la ambele clase, în titluri, în tabele și în conținuturi: „Basarabia sub dominația Imperiului Rus”.
6. Bibliografia. Documentul are acum un capitol „VII. BIBLIOGRAFIE” [p. 104], cu 13 titluri: Codul Educației, Cadrul de Referință al Curriculumului Național, cadrele europene de competențe, curricula din 2019 și raportul de evaluare din 2025. Nicio lucrare de istorie nu figurează. Un curriculum care se declară întemeiat pe „rigoare științifică” [p. 8] trebuie să arate pe ce cercetare se sprijină, cel puțin pentru autorii de manuale.
Propun completarea bibliografiei cu o secțiune de lucrări de referință ale istoriografiei: tratatul academic Istoria românilor al Academiei Române, sintezele elaborate la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova și la universitățile din țară, principalele colecții de documente. Reiau și recomandarea ca textul despre secolele XVIII-XIX să fie văzut, înainte de aprobare, de specialiștii epocii, în consultare cu Institutul de Istorie al USM.
7. Cuprinsul. Cuprinsul [p. 3] trimite „Concepția disciplinei” la p. 6 (începe la p. 7), „Glosar” la p. 8 (p. 9), „Administrarea disciplinei” la p. 11 (p. 12), „Competențe specifice disciplinei” la p. 11 (p. 13) și „Bibliografie” la p. 97 (p. 104). E prima pagină pe care o deschide un profesor.
8. Orele la profilul real. Tabelul de administrare a rămas neschimbat: 3 ore pe săptămână la profilurile umanist, general, arte și sport (102, 102, 99 de ore), 2 ore la profilul real (68, 68, 66), cu același număr de unități de învățare [p. 12]; paragraful care motivează diferențierea este reluat cuvânt cu cuvânt [p. 9]. Pe trei ani diferența este de 101 ore, aproape un an întreg de istorie la gimnaziu. Observ, cu îndreptățită apreciere, că la clasa a XI-a unitatea Basarabia sub dominație imperială rusă are 4 ore de predare-învățare la ambele profiluri, deosebirea stând numai în orele la discreția profesorului, 6 față de 2 [pp. 76-77]. Mențin recomandarea de 3 ore pe săptămână și la profilul real; dacă planul-cadru nu îngăduie, cer ca marcarea cu asterisc a conținuturilor despre 1812 și 1940 [pp. 81, 84, 95] să fie păstrată în versiunea finală.
9. Personalitățile. Lista mișcării de renaștere națională de la clasa a IX-a cuprinde pe Mircea Snegur, Alexandru Moșanu, Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Doina și Ion Aldea-Teodorovici, Dumitru Matcovschi, Gheorghe Ghimpu [p. 61]; cea de la clasa a XII-a, pe Mircea Snegur și Alexandru Moșanu [p. 99]. Numele „Nicolae Costin”, aflat în proiect, a dispărut din amândouă. Propun reintroducerea lui, cu datele care îl deosebesc de cronicar: Nicolae Costin (1936-1995), primar general al Chișinăului (1990-1994); și completarea cu Mircea Druc, prim-ministru (1990-1991), Ion Vatamanu și Leonida Lari, scriitori și deputați în primul Parlament ales democratic; Adrian Păunescu, cu tratarea nuanțată pe care o cere competența specifică CS 3 a curriculumului.
10. Islamul și Imperiul Otoman. Versiunea prefinală a făcut un pas înainte: la clasa a VI-a a apărut conținutul „C3. Arabi în secolele VI-XII (mediul de trai și ocupațiile, apariția islamului, Califatul Arab, contribuțiile civilizației arabe la cultura universală)” [p. 28], iar la clasa a X-a, „C 6. Expansiunea arabă. Cruciadele medievale (Apariția islamului și a statului la arabi; Califatul arab; …)” [p. 70]. Lipsesc încă două lucruri. Imperiul Otoman, statul care a stăpânit sud-estul Europei peste patru secole și care a ținut, până la 1812, raialele Hotinului, Tighinei, Ismailului, Chiliei și Cetății Albe, apare numai prin „suzeranitate otomană” și „lupta antiotomană” [pp. 31, 73], fără un conținut al său ca stat și civilizație. Iar la clasa a XII-a, unitatea despre problemele globale vorbește despre „Mobilitate umană și migrație” în general [p. 102], fără un cuvânt despre islamul contemporan și despre comunitățile musulmane din Europa, în care vor trăi și vor munci mulți dintre absolvenții noștri. Propun un conținut despre Imperiul Otoman ca stat și civilizație la clasa a X-a [p. 73] și completarea conținutului C 2 de la clasa a XII-a [p. 102] cu „islamul în lumea contemporană; migrația musulmană în Europa și urmările ei sociale și culturale”.
III. Concluzie
Versiunea prefinală a preluat corecturile de fapt din avizul meu — numirea Păcii de la București și a Problemei basarabene, rangul anului 1940, îndreptarea gramaticii, locul lui Elie Wiesel — și a lăsat deoparte corecturile de concept și de terminologie: filiația statalității, epoca fanariotă, numele Moldovei dintre Prut și Nistru, aria Problemei Orientale, bibliografia istoriografică. La un punct, al „regimului fanariot”, ea este în urma proiectului. Propunerile de mai sus sunt formulate gata de inserat, la paginile indicate, tocmai pentru ca versiunea finală să ajungă, la temele care îi privesc cel mai de aproape pe elevii din Republica Moldova, la rigoarea pe care documentul și-o cere singur.
Chișinău, 30 octombrie 2026
Dr. Vlad MISCHEVCA, conferențiar cercetător, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova
